Copil ceh, ascuns într-un autoturism, descoperit în Punctul de Frontieră Vama Veche

PTF Vama Veche. FOTO Adrian Boioglu

Un copil în vârstă de cinci ani, cetățean ceh, a fost descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni de la Vama Veche ascuns între scaunele unui autoturism. Copilul fusese ascuns chiar de către mama sa, deoarece nu deținea documente de călătorie pentru acesta.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-au prezentat, duminică, pentru efectuarea formalităților de control, călătorind cu un autoturism, trei persoane care au prezentat la controlul de frontieră documente de identitate valabile emise de autoritățile din Cehia.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascuns între scaunele din față și bancheta mașinii, un copil în vârstă de 5 ani.

„În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că unul din cei trei ocupanții ai autoturismului este mama minorului ascuns, care a recurs la această metodă deoarece nu deținea documente de călătorie pentru copil pentru a putea trece frontiera cu acesta”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere a frontierei de stat și complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat, iar mama a fost îndrumată către reprezentanța diplomatică a Cehiei, pentru a reglementa situația copilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*