Teatrul de Stat Constanța, Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța dau startul Stagiunii Estivale BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, care va cuprinde evenimente culturale diverse, ce se vor desfășura în spații adecvate, în aer liber, între 23 iulie și 6 septembrie. De-a lungul unei perioade îndelungate, de o lună și jumătate, vor avea loc reprezentații ale unor spectacole de teatru, invitate din întreaga țară, concerte, lansări de carte, proiecții de filme selecționate la festivaluri internaționale, spectacole de stand-up comedy și improvizație, spectacole și ateliere de creație pentru copii, spectacole de folclor, seri dedicate minorităților naționale.
„Inițiativa reprezintă o declarație implicită a convingerii noastre că, în acest context dificil, de criză epidemiologică și economică, cultura rămâne extrem de relevantă și își păstrează rolul vital pe care îl are în societate. Ea a fost și a rămas cea mai importantă carte de vizită a unui popor, o componentă fundamentală în formarea oamenilor, pentru că doar prin educație și cultură, membrii societății devin cetățeni activi, implicați și conștienți de rolul pe care îl joacă fiecare”, au precizat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.
Studiul Barometru de consum cultural, realizat de Institutul pentru cercetare și formare culturală INCFC, care analizează percepția oamenilor cu privire la rolul instituțiilor culturale, arată că 65 la sută dintre oameni cred că participarea tinerilor la activități culturale este la fel de importantă ca participarea la orele de școală.
„În această perioadă, evenimentele culturale pot avea loc exclusiv în aer liber, așadar am găsit potrivit prilejul pentru a lansa ideea stagiunii estivale, care a avut o lungă tradiție pe litoral și care nu ar trebui să lipsească, de acum, în fiecare vară. Constanța este destinația de vacanță preferată de turiști în sezonul estival și, practic, își dublează astfel populația”, au mai precizat sursele citate.
Astfel, în perioada următoare, pe lângă reprezentațiile oferite de Teatrul de Stat Constanța, programul stagiunii estivale BE.SAFE va cuprinde:
- Lansarea romanului istoric „Piața Independenței” de Cristian Cealera;
- Proiecții de filme selecționate la TIFF, cel mai important festival de film din România;
- Concerte Ada Milea;
- Concert fusion – Calancea Band și Izvoare Dobrogene;
- Seară multietnică
- Spectacole susținute de teatre invitate din țară:
- Teatrul „Ioan Slavici” Arad – „Ai mei erau super”, regia Cristi Ban
- Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj – „Chirița în concert”, spectacol de Ada Milea
- Teatrul Metropolis București – „Colivia cu nebune”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
- Teatrul Odeon București – „Liniște. Sărut. Acțiune.”, regia Peter Kerek
- Teatrul Excelsior București – „Familia Addams”, regia Răzvan Mazilu
- Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani – „Zeul măcelului”, regia Erwin Șimșensohn
- Teatrul Național Iași – „Jocul dragostei și al întâmplării”, regia Ovidiu Lazăr
- Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe – „Nu chiar 1918”, regia Cristi Ban
- Teatrul Dramaturgilor Români – „Nu sunt eu” one woman show Maia Morgenstern, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
- Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște – „Zorba grecul”, regia McRanin
- Teatrul MIC București – „Pensiune completă”, regia Gelu Colceag
- Teatrul „Nottara” București – „Praf de stele”, regia Lucian Sabados
- Teatrul „Maria Filotti” Brăila – „Prințul nefericit”, regia Sânziana Stoican
- Teatrul Național „I.L. Caragiale” București – „Săftița”, concert Marius Mihalache
- Teatrul Național Târgu Mureș – „Take, Ianke și Cadîr”, regia Nicu Mihoc
- Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați – Gală de Operetă
- Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București – „This is My Song” (Momente celebre din musical-uri și muzică de film) și Seară Franceză – Colaj de șansonete
- Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – „Cui îi e frică de Virgina Woolf”, regia Andreea și Andrei Grosu
- Teatrul „Regina Maria” Oradea – „Creștini”, regia Radu Iacoban
- Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, secția Revistă – „Crimă la Howard Johnson”, regia Radu Gabriel
- Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, secția Dramă – „Piatra în casă”, regia Alexandru Dabija
- Teatrul „Alexandru Davila” Pitești – „Labirintul cuvintelor”, regia Alexandru Nagy
- Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani – „A douăsprezecea noapte”, regia Radu Tudosie
- Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea – „D’ale carnavalului”, regia Vladimir Anton.
1 Trackback / Pingback