Relațiile bilaterale româno-franceze de cooperare în domeniul militar naval vor fi dezvoltate pe parcursul vizitei în România a navei militare franceze de comandament și sprijin logistic FS „Var”, în perioada 22-25 iulie.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), pe timpul escalei la Constanța, o delegație condusă comandantul navei franceze, căpitan-comandorul Christophe Nielly, va face o vizită oficială la Comandamentul Flotei, pentru a discuta cu reprezentanții Forțelor Navale Române despre dezvoltarea interoperabilității marinarilor militari români și francezi.
Sâmbătă, 25 iulie, după plecarea navei FS „Var” din port, este planificat un exercițiu în comun cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, în apele teritoriale românești și în apele internaționale ale Mării Negre.
Nava militară de comandament și sprijin logistic FS „Var”, cu număr de bordaj A-608, a intrat în serviciul Marinei Militare Franceze în anul 1983 și are capabilități de a găzdui la bord structuri de comandă pentru operațiuni aero-navale, precum și de a furniza sprijin logistic navelor și aeronavelor care desfășoară acțiuni de lungă durată în spațiul maritim.
Nava are un echipaj alcătuit din aproximativ 170 de militari și a participat la numeroase misiuni, operațiuni și exerciții, dintre care menționăm Operațiile „Desert Storm” și „Desert Shield”, din perioada 1990-1991, când a făcut parte din coaliția multinațională de forțe care au luptat împotriva Irakului, în Războiul din Golf produs în urma agresiunii armate și a anexării Kuweitului de către Saddam Hussein, liderul de la Bagdad.
Be the first to comment