Parcul Arheologic din Constanța redevine scenă la sfârșit de săptămână pentru actorii Teatrului de Stat din Constanța. Vineri, sâmbătă și duminică seara, “Meciul de comedie” și “Desculț în parc” îi așteaptă pe iubitorii de cultură.
Vineri și sâmbătă se joacă „Meciul de comedie. Spectacol interactiv de improvizație”, cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat Constanța, care oferă câte o reprezentație complet nouă în fiecare seară, pentru că totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Aceștia din urmă au misiunea de a da temele și de a decide care dintre cele două echipe de actori improvizatori a fost mai bună.
Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană și Florina Stănculeț sunt actorii care vor intra în teren și vor fi acompaniați de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.
Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar cel ce s-a ocupat de pregătirea, de antrenamentul celor două echipe de actori ai Teatrului de Stat Constanța este actorul și regizorul Dragoș Muscalu. El a obținut titlul de doctor la UNATC (Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București), cu prima teză din România despre improvizație ca spectacol de teatru.
Duminică, de la ora 21:00, o să puteți vedea, pe aceeaşi scenă din Parcul arheologic, o comedie de mare succes din repertoriul Teatrului de Stat Constanța. Aveți ocazia să îi întâlniți pe Paul și Corrie Bratter, celebrul cuplu de tineri căsătoriți pe care Robert Redford și Jane Fonda l-au făcut celebru în ecranizarea din 1967 a piesei lui Neil Simon, „Desculț în parc”.
În versiunea constănțeană, cei doi sunt întruchipați de actorii Tani Ștefu și Florina Stănculeț. Povestea lor de dragoste este acompaniată de o alta, ai cărei protagoniști sunt Nina Udrescu și Liviu Manolache, cel din urmă semnând și regia. Alături de ei îl veți putea vedea, într-un rol episodic, pe Cosmin Mihale.
Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care tinerii le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.
Scenografia spectacolului este realizată de Eugenia Tărășescu Jianu.
În acest weekend, începând cu vineri seara de la ora 21.30, pe platoul din fața Primăriei Constanța vor fi 150 de scaune, publicul are acces cu 40 de minute înainte de începerea reprezentației, în limita numărului de scaune. Spectacolele vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de igienă impuse în această perioadă. Accesul publicului va fi gratuit, limitat la 150 de scaune. Purtarea măștii de protecție este obligatorie iar la intrare, fiecărei persoane i se va măsura temperatura.
Reprezentațiile oferite de Teatrul de Stat Constanța vor continua până la sfârșitul lunii august.
Be the first to comment