Echitația, sportul nobil care ne învață cum se călărește corect un cal de călărie, crează una dintre cele mai profunde legături pe care omul le are cu un animal. Un sport considerat a fi elitist, dar care odată încercat crează dependență și oferă trăiri interioare greu de egalat, este acum mai accesibil ca oricând.
Clubul de echitație din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța reprezintă, de ani buni, unul dintre punctele de atracție ale Constanței, unde cei îndrăgostiți de acest sport își pot petrece timpul, indiferent de vreme. Pavilionul de echitație de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați și este deschis tot timpul anului, beneficiind și de o incintă închisă în care se țin ședințele de echitație, în perioadele în care vremea este nefavorabilă.
“Suntem de câțiva ani de zile funcționabili în această activitate de echitație, care înseamnă educație și sănătate. Pentru copii, și în special pentru fete, înseamnă o tonificare a sistemului osteo-ligamentar. În ziua de azi, pe tocuri nu înveți să mergi, dar pe cal înveți să mergi apoi pe jos, prin faptul că se dezvoltă foarte bine reflexele, mușchii, segmentele, capacitatea noastră de a ne adapta”, a declarat Adrian Bîlbă, managerul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, care a expus și câteva dintre numeroasele beneficii ale practicării echitației.
“Echitația este foarte importantă, facem și echitație terapeutică, de la copii cu deficiențe psiho-motorii, până la copii cu o nevoie de o stimă suplimentară de sine, de încredere, până la fete și băieți care sunt în perioada de creștere și trebuie să-și tonifice scheletul”, a completat Adrian Bîlbă
Centrul de echitație constănțean beneficiază de serviciile unui antrenor specializat, fost jokeu de performanță, care și-a desăvârșit pregătirea în Italia, la una dintre școlile europene de tradiție.
„Este un loc în care ne relaxăm și toată lumea se simte bine. Avem lecții de echitație pe durata a 40 de minute, pentru orice fel de iubitori ai echitației, începători sau avansați. Avem zece cai și trei ponei, astfel că pot veni la noi și copii și adulți”, a declarat pentru Constanța NEWS, Bogdan Feraru, instructor de echitație.
Așadar, Centrul de echitație din cadrul CMSN are la dispoziție un număr de 13 cai, de diferite rase: calul de sport românesc, olandez, frezian, norvegian, arabi, huțul bucovinean și ponei. Dacă vedeta manejului este splendidul frezian Zoro, cel mai iubit este un căluț din rasa norvegiană Fjord.
“Este o rasă foarte potrivită pentru cei mici, atât din punct de vedere al temperamentului, foarte blând, dar și al suportabilității. Evident, caii din această rasă sunt și foarte frumoși”, a mai spus Adrian Bîlbă.
Ședințele de echitație sunt deschise atât începătorilor, cât și celor mai avansați, iar lecțiile primite în cadrul centrului pot reprezenta începutul unei cariere de performanță.
“Avem și câțiva copii care sunt la nivel de performanță, de la noi a plecat o fată campioană balcanică, care are acum 12 ani, are propria herghelie, propriul manej, la alt nivel. Noi aici ne menținem la un nivel de început, care să însemne adresabilitate la nivel de complex muzeal”, a punctat Adrian Bîlbă.
Dealtfel, o simplă lecturare a tarifelor percepute în acest moment se constituie într-o invitație de nerefuzat pentru oricine își dorește să încerce experiența de neuitat pe care o oferă călăria. Astfel, pentru echitație cu ponei tariful este de doar 5 lei, în timp ce pentru echitație cu cai este de 10 lei. Cei care doresc să continue și să facă un obicei din practicarea recreativă a echitației au la dispoziție abonamentele lunare pentru 5 sau 11 ședințe a câte 40 de minute, la prețul de 250 lei (plus TVA), respectiv 500 lei (plus TVA).
Be the first to comment