Direcția Generală de Asistență Socială Constanța va începe joi, 09 iulie, să distribuie produsele de igienă și produsele alimentare acordate în baza Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD 2019/2021. Produsele se vor distribui la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 4.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, beneficiază de aceste produse următoarele categorii:
- familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei (ASF), republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei hotărâri, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de pachetele cu produsele de igienă și produsele alimentare aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării asistenței materiale de bază.
În perioada 09.07.2020 – 07.08.2020 vor primi cutii beneficiarii V.M.G și A.S.F. Pachetele se ridică personal de către destinatarii finali pe baza actului de identitate.
Pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei titularii dispozițiilor de primar prin care se acordă acest drept, ridică pachete pentru toți membrii familiei.
Un pachet cu produse de igienă cântărește 5 kg (împreună cu ambalajul) și conține:
- 5 periuțe de dinți
- 4 tuburi cu pasta de dinți x 75 ml/tub
- Săpun lichid (500 ml)
- Șampon pentru copii (800 ml)
- Șampon pentru adulți (500 ml)
- 2 pungi de detergent pentru rufe (2,7 kg)
Un pachet cu produse alimentare cântărește 28,4 kg (împreună cu ambalajul) și conține:
- Făină alba de grâu – 5 pungi x 1 kg/pungă = 5 kg
- Mălai – 4 pungi x 1 kg/pungă = 4 kg
- Paste făinoase – 2 pungi x 0,400 kg/pungă = 0,80 kg
- Ulei – 4 sticle x 1litru/sticlă = 4 litri
- Zahăr – 2 pungi x 1 kg/pungă = 2 kg
- Orez – 4 pungi x 1 kg/pungă = 4 kg
- Conserve carne vită – 5 cutii X 0,300 kg/cutie = 1,5 kg
- Conserve carne porc – 3 cutii X 0,300 kg/cutie = 0,9 kg
- Conserve pateu ficat de porc – 5 cutii X 0,100 kg/cutie = 0,5 kg
- Compot de fructe – 2 cutii x 0,720 ml/cutie = 1,44 litri
Astfel, o familie beneficiară A.S.F. constituită din 5 membri va primi 5 cutii cu alimente și 5 cutii cu produse de igienă, deci va trebui să transporte acasă cantitatea de 167 kg.
După data de 10 august 2020 se vor întocmi liste suplimentare cu beneficiarii stipulați la punctul 3), în funcție de numărul de cutii rămas după distribuirea persoanelor beneficiare V.M.G. și A.S.F.
Be the first to comment