Mai puțin de două treimi dintre absolvenții constănțeni de liceu au promovat examenul de Bacalaureat

Au fost afișate rezultatele obținute la Evaluarea Națională. FOTO CTnews.ro

Rata de promovare înregistrată la sesiunea iunie – iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, la nivelul județului Constanța, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 59,27 la sută. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 69,17 la sută, iar pentru promoțiile anterioare de 23,17 la sută.

Astfel, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, dintre cei 6.092 de candidați înscriși, s-au prezentat 5.775 de candidați, iar din totalul celor prezenți, au promovat 3.423. Dintre aceștia, 3.135 de candidați aparțin promoției 2020, iar 288 provin din promoțiile anterioare.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Luni, 6 iulie, debutează etapa specială a examenului de bacalaureat 2020, etapă pentru care s-au înscris doi absolvenți ai clasei a XII-a, unul din localitatea Cobadin și unul din municipiul Constanța. Luni se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 7 iulie, proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

„Examenul de bacalaureat reprezintă o primă imagine a absolventului în direcția identificării parcursului profesional viitor. Acest parcurs trebuie să reprezinte o corelare reală a capacităților și aptitudinilor individuale cu rezultatele obținute, precum și cu proiecția în carieră. Îi felicităm pe candidații care au obținut note foarte bune și le dorim succes celor care intenționează să se prezinte la examen, în sesiunile viitoare”, a afirmat președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Constanța, Anca-Iuliana Dragomir.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*