FOTO Tragerile cu rachete sol-aer, reluate la Capu Midia după pauza impusă de pandemia de coronavirus

Tragerile cu rachete sol-aer, reluate la Capu Midia. FOTO C.N.I.Ap.AA
Un exercițiu comun, româno-american, începe, mâine, la Mihail Kogălniceanu și Capu Midia

După o pauză de circa trei luni, cauzată de epidemia de coronavirus, au fost reluate tragerile cu rachete sol-aer în Poligonul Complex de Trageri de la Capu Midia.

Militarii Batalioanelor de Rachete Antiaeriene KUB din Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Regimentul 61 Rachete Antiaeriene „Pelendava” și Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani” au executat foc către avioane țintă cu rachete KUB și OSA-AKM SA-8 Gecko și la final au raportat: misiune îndeplinită. De departe, cel mai spectaculos moment a fost lansarea a două rachete KUB, la distanță de doar câteva secunde, de pe aceeași rampă, de către militarii Regimentului 61 Rachete Antiaeriene „Pelendava”, obiectiv care nu numai că a fost îndeplinit cu succes, dar a primit și cele mai multe aplauze.

Pentru cei mai tineri dintre militari, tragerile din poligonul Capu Midia au reprezentat botezul focului. „Am așteptat cu nerăbdare și emoție acest moment, deoarece a fost prima mea misiune. Cel mai frumos sentiment a fost atunci când am primit comanda și am scos cuiele de siguranță”, a spus sublocotenentul Elena Andronic, comandantul secției Lansare din Batalionul 2 Rachete Antiaeriene KUB al Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene “Henri Coandă”, promoția 2019 și singura fată din cadrul acestei serii de trageri de la Capu Midia.

Tot la prima lansare de rachete KUB a fost și căpitanul Silviu Ilișanu, comandant de baterie în cadrul Regimentului 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani”, care mărturisește că nu a mai trăit emoții atât de intense până acum, având în vedere că era familiarizat cu alte tipuri de rachete, dar că la finalul misiunii a trăit sentimente de bucurie și de mândrie de care își va aminti mereu.

Un veteran al tragerilor cu complexul de rachete KUB, plutonierul adjutant Marian Răduț, comandant de grupă lansare din cadrul Regimentului 61 Rachete KUB, a avut cea de-a 32-a lansare de rachete și spune că este militarul cu cel mai mare palmares pe acest tip de rachete.

„Chiar dacă la prima lansare este normal să ai emoții, eu am avut și astăzi. Inima bate mai tare, adrenalina este la maxim, dar momentul în care ai văzut că ai lovit ținta este ceva de vis, ești mândru că ești militar. Până la finalul carierei aș vrea să trag numai în Capu Midia, nu în altă parte, pentru că aici este a doua mea casă și Poligonul în care vin din 1989 încoace”, a spus el.

Maistrul militar clasa a III-a, Petruș Stănică, din cadrul aceluiași regiment, este la a opta misiune de acest fel și ne-a familiarizat cu etapele unei lansări de rachete: descoperirea țintei, însoțirea ei, transmiterea precisă a coordonatelor, iar după ce ținta este prinsă și racheta este pregătită se execută lansarea.

La finalul activității, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „Gl. Bg. Ion Bungescu”, colonelul Viorel-Eugen Bitan, a spus că aceasta a fost una dintre cele mai bune serii de trageri care a avut loc în Poligonul de la Capu Midia și una inedită, pentru că au fost aplicate cu strictețe normele de distanțare socială care au presupus cazarea și hrănirea trupelor în condiții speciale, precum și instrucția care s-a desfășurat cu aplicarea regulilor stabilite la nivel național.

Seria de trageri are loc în perioada 15 – 26 iunie și cuprinde instruire și trageri reale de luptă pentru trupele participante.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*