Micile probleme de sănătate depistate la controalele de rutină se pot rezolva rapid, cu minimum de durere și efort financiar. Este principiul general după care se ghidează medicina modernă, iar la Constanța Policlinica OCH și-a făcut o conduită de bază din asta. Recent, în familia specialităților medicale OCH a intrat și stomatologia al cărui cabinet a fost deschis în complexul de la Flămândă.
“Cabinetul stomatologic din Policlinica OCH oferă tratamente pentru copii și pentru adulți. Pentru adulți oferim toată gama de tratamente: protetice, tratamentul cariilor, intervenții chirurgicale pentru implantologie și alte afecțiuni care impun un tratament chirurgical. Vom colabora și cu un chirurg maxilo-facial astfel încât tratamentele să fie asigurate în modul cel mai profesionist cu putiință”, spune dr. Cătălina Corduneanu, medic stomatolog la Policlinica OCH.
Profilaxia merge mână în mână cu educația sanitară, și ce perioadă ar putea fi mai potrivită pentru educație decât vârstele copilăriei? Stomatologia de la OCH urmărește ca să dezvolte un program de profilaxie a cariilor la copii și să le urmărească evoluția lor în anii următori. Principala cauza a problemelor medicale stomatologice este lipsa educației sanitare, lipsa informării vizavi de erupția dinților la cei mici, lipsa informațiilor despre cum se face periajul corect și metodele suplimentare de igienizare.
Oamenii ar trebui să fie educați în ideea de a se prezenta la un cabinet stomatologic și la un control și în lipsa unor simptome ale durerii, nu doar atunci când nu mai pot sta acasă.
“Dacă un copil de 3 ani ajunge la noi în cabinet și el și părintele sunt corect informați vizavi de igiena dentară, vizavi de erupția dinților de lapte și a dinților definitivi, și dacă se implementează un program de profilaxie riguros, atunci acel pacient va ajunge în cabinet într-o fază incipientă a oricărei afecțiuni, fază care nu implică durere, și va putea scăpa de un tratament chinuitor: o injecție, o extracție sau o manoperă de extirpare. Pot fi și tratamente nedureroase cu condiția prezentării la medic, la un moment oportun” explică stomatologul Cătălina Corduneanu.
Un alt punct forte pe care l-a dezvoltat și l-a implementat de-a lungul anilor clinica OCH a fost interdisciplinaritatea. Cabinetul stomatologic OCH este integrat în paleta celorlalte specialități medicale oferite de clinică, deoarece patologia unei boli poate include cauze din diferite sfere ale medicinei.
Va fi mai ușor așadar atât pentru medicii dentiști cât și pentru ceilalți din policlinică, să pună un diagnostic corect în cazul unor pacienți cu simptome care nu se integrează într-un tablou clinic cunoscut. Ideea de interdisciplinaritate este acceptată tot mai larg în ziua de azi și este de dorit în cadrul oricăror specialități, astfel încât dacă un pacient se prezintă la stomatologie cu o afecțiune care nu e din cauza dentară, el va fi îndrumat foarte ușor în policlinică spre alte specialități pentru a-l diagnostica și a-l tratat corect.
Este valabilă și reciproca: cei care se adresează specialităților din Policlincă pot trimite mai ușor pacienții la stomatologie, în vederea stabilirii unui diagnostic și tratament corect. Iar asta face mai ușoară viața pacientului, pentru că nu se mai plimbă prin diferite cabinete, în diferite zone ale orașului.
“Avem o unitate stomatologică cu toate piesele și echipamentele necesare pentru a pune obturații, pentru a putea trata durerea, respectiv extirpări de toate tipurile, avem colaborare cu un laborator de tehnică dentară foarte bun cu specialiști deosebiți și putem oferi în acest fel tratamente protetice de calitate și de actualitate. Iar în curând vom avea și chirurgie buco-maxilo-facială (BMF)” spune dr. Cătălina Corduneanu, medic stomatolog la Policlinica OCH.
Pacienții care decid să vină aici beneficiază, pe lângă aparatură modernă, și de experiența medicilor care asigura un diagnostic precis și tratament eficient. Cabinetul de stomatologie OCH are o echipă formată din 2 medici de stomatologie generală : dr. Cătălina Corduneanu și dr. Mădălina Chirilă, iar pentru tratamentele de chirurgie BMF pacienții se vor adresa unui medic specialist asociat. Cabinetul este dotat cu aparatură de ultima generație: unit dentar, camera video intraorală, laser stomatologic, aparate de profilaxie, lampă de fotopolimerizare și autoclav.
Pacienții găsesc aici tratamente de :
- stomatologie generală:
- pedodonție;
- tratamentul cariilor;
- estetică dentară;
- protetică dentară;
- chirurgie BMF, implantologie;
- profilaxie.
- specialitate:
- chirurgie maxilofacială;
- implantologie.
Echiparea cabinetului de stomatologie este întregită de aparatul nebulizator destinat decontaminării cabinetelor dentare. Acesta are acțiune eficientă 3D multidirecțională împotriva microorganismelor rezistente, infecțiilor nosocomiale și a coronavirusului. Mai mult decât atât, asigură penetrarea pentru decontaminare inclusiv în spații greu accesibile (fante, fisuri, colțuri, etc) prin formarea unei pelicule compacte și o repartiție uniformă a particulelor minuscule de 3 microni pentru o siguranță desăvârșită.
Policlinica OCH se află pe strada Flămânda nr.19 din municipiul Constanța, iar programările se fac la numărul unic 0241.480.400
Be the first to comment