Ample acțiuni de dezinfecție și dezinsecție vor fi efectuate, zilele acestea, în Medgidia

Începe dezinsecția. FOTO dezinsectienonstop.ro
Începe dezinsecția. FOTO dezinsectienonstop.ro

Primăria Medgidia va desfășura, în perioada 10 – 13 iunie, ample acțiuni de dezinfecție și dezinsecție ce vor viza spațiile verzi, terenurile și clădirile care aparțin domeniului public.

Dezinfecția reprezintă activitatea de distrugere a germenilor patogeni cu substanțe specifice, în scopul eliminării surselor de contaminare. Prin dezinfecție se înțelege în mod uzual complexul de măsuri care se aplică pentru decontaminare și prin care se urmărește distrugerea, îndepărtarea sau micșorarea numărului agenților patogeni și condiționat patogeni de pe diverse elemente ale mediului extern până la o limită la care prezența acestora să nu mai prezinte riscul de producere a unei infecții.

Metoda cea mai utilizată de către prestatorii de servicii DDD dar și cea mai eficientă este aplicarea cu generatori ULV ceață rece. Fiind particule foarte mici de ordinul micronilor (20-50 microni) acestea plutesc în aer ocupând tot volumul încăperii. Ceață rece este denumirea pulverizării ULV care are la bază ca și solvent al soluției de lucru, apa.

Echipamentele care generează ceață rece pot fi alimentate pe energie electrică sau pe benzină.

Particula este pulverizată în aer, iar apoi aceasta se așază pe toate obiectele și suprafețele din încăpere. De asemenea prin crearea de ceață în tot volumul încăperii se va dezinfecta și aerul. Elimină rapid 99,999 la sută din microorganisme în mai puțin de 10 minute chiar și in prezența materiei organice.

Dezinfectantul este utilizat pentru suprafețe dure, mobilier, pardoseli, pereți și uși și prezintă următoarele caracteristici:

  • are un spectru larg de dezinfecție și decontaminare pentru suprafețe dure, curățarea și decontaminarea materiei organice de pe pardoseli, suprafețe;
  • curățarea și dezinfectarea materiei organice de pe pardoseli, suprafețe;
  • curățare și dezinfectare de rutină pentru suprafețe dure și echipament, precum bănci, pardoseli, pereți și uși, dulapuri, centrifuge și recipiente;
  • eficacitate bactericidă, fungicidă, virucidă, levrucidă.

Dezinfecția se va realiza prin nebulizare interioară și pulverizare exterioară cu utilaje portabile și de mare capacitate, pompe electrice pentru pulverizare, atomizoare și nebulizatoare.

Substanța folosită este BIONET A 15.

Se vor desfășura în acesta perioadă și acțiuni de dezinsecție, în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor vectoare și de discomfort (țânțari, muște), prin stropire/pulverizare/ceață termică pe întreg domeniul public din municipiul Medgidia, în toate zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi.

Substanțele folosite sunt Solfac Trio Ec 200 și KO Sect.

Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România.

Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa a III-a de toxicitate.

Reprezentanții Primăriei Medgidia precizează că:

  • prima acțiune de dezinfecție s-a desfășurat în perioada 17 – 21 martie și a vizat toate unitățile de învățământ și instituțiile publice de pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului Medgidia;
  • cea de-a doua acțiune de dezinfecție a fost executată în perioada 30 martie – 06 aprilie și a vizat toate scările de bloc din municipiul Medgidia;
  • cea de-a treia acțiune de dezinfecție s-a desfășurat în perioada 21 – 25 aprilie și a vizat toate scările de bloc și spațiile publice închise de pe raza municipiului Medgidia;
  • cea de-a patra acțiune de dezinfecție s-a desfășurat în perioada 18 – 25 mai în toate instituțiile publice de pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului Medgidia și în unitățile de învățământ în care vor fi organizate sesiuni de pregătire și examene pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a.
  • prima acțiune de dezinsecție s-a desfășurat în perioada 18 – 25 mai pe domeniul public al UAT Medgidia, în toate spațiile verzi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*