Un copil în vârstă de 4 ani a suferit arsuri și o intoxicație cu fum în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Cuza Vodă. Imobilul de află în zona carantinată a comunei.
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în jurul orei 13.00 pentru lichidarea unui incendiu în Cuza Vodă, după ce un apel la 112 a anunțat că pe strada Sălciilor din localitate ar fi avut loc o explozie la o butelie, iar o persoană ar fi rănită. Au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și apă, un echipaj SMURD si un echipaj SAJ. Fiind vorba despre o zona carantinată, forțele de ordine aflate în zona au asigurat măsuri de ordine publica și au facilitat accesul salvatorilor în locație.
Victima, un copil în vârstă de 4 ani, prezenta arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului și era intoxicat cu fum și a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Spitalul Municipal Medgidia.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Forțele de ordine au facilitat intervenția pompierilor și cadrelor medicale. FOTO CTnews.ro
Un echipaj SMURD a intervenit la locul solicitării. FOTO CTnews.ro
Canapeaua pe care stătea copilul a ars în totalitate. FOTO CTnews.ro
Forțele de ordine au facilitat intervenția pompierilor și cadrelor medicale. FOTO CTnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la CTnews TV. Cu acest prilej, Mariana Gâju s-a referit la câteva dintre proiectele pe care le dorește realizate în comună. Astfel, ea a […]
Elevii clasei a II-a C, de la Școala Gimnazială nr. 28 Dan Barbilian Constanțaau vizitat, în cadrul Programului Național “Săptămâna Verde”, centrul de colectare și reciclare al Polaris M Holding. Pe parcursul vizitei, copiii au […]
Moș Crăciun a reușit aseară să aducă zâmbetul pe chipurile copiilor afectați de incendiul devastator din KM 4-5. Încărcat cu daruri, moșul cel bun a poposit la Pavilionul Expozițional unde copiii îl așteptau nerăbdători. Și […]
Be the first to comment