Doi braconieri prinși în flagrant de polițiștii constănțeni de la transporturi au rămas fără pește, barcă și motor

Braconierii au rămas fără barcă, motor și pește. FOTO CTnews.ro

În noaptea de 24 spre 25 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

În urma activităților, polițiștii au depistat doi bărbați, de 33, respectiv 35 de ani, la bordul unei ambarcațiuni din fibră, în timp ce pescuiau pe fluviul Dunărea, la km. 254, între Hârșova și Ghindarești, cu o unealtă de pescuit tip setcă, fără a fi autorizați în acest sens.

În barca acestora a fost găsită cantitatea de 33 de kilograme de pește – scrumbie, fitofag, babușcă, platică. Acesta, împreună cu ambarcațiunea, motorul și unealta de pescuit au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 64 din O.U.G. 23/2008.

Totodată, în urma acțiunii, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.M. 3/2020 și o sancțiune contravențională la O.U.G. 23/2008, în valoare totală de 12.600 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*