În cursul zilei de 20 aprilie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nicolae Bălcescu au fost sesizați cu privire la faptul că într-un canal de irigații aflat pe marginea DN 2A se află o persoană decedată.
Cu ajutorul pompierilor, cadavrul a fost recuperat și scos, iar polițiștii au identificat persoana în cauză că fiind un bărbat, de 48 de ani, din satul Țepeș Vodă, comuna Siliștea.
În urma cercetărilor s-a stabilit că trupul neînsuflețit nu prezintă urme de violență, fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În urma avertizărilor meteorologice (ninsori și rafale de vânt puternic) emise de Administrația Naţională de Meteorologie pentru partea de Sud-Est a țării, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor circula […]
O femeie în vârstă de 38 de ani s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce duminică, 22 ianuarie, și-a dat foc apartamentului aflat într-un bloc de pe strada Baba Novac din Constanța. […]
Primul week-end al Festivalului Verii 2016 – Carusel Cooltural s-a încheiat în ropotele de aplauze ale celor peste 15.000 de constanţeni şi turişti care au acceptat invitaţiile culturale lansate în Piaţeta Casino din Mamaia, de […]
Be the first to comment