Testările pentru permisul de conducere sunt suspendate în județul Constanța, iar pașapoartele se eliberează doar persoanelor care pot dovedi urgența călătoriei cu documente

Prefectura Constanta. FOTO Catalin Schipor

Începând cu data de 17 martie, mai multe servicii subordonate Instituției Prefectului – Județul Constanța își suspendă parțial activitatea, ca urmare a normelor stabilite prin decretul prezidențial de activare a stării de urgență la nivelul României.

Astfel, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor va suspenda pentru următoarele 30 de zile activitatea de examinare (probe teoretice și probe practice), cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția stării actuale. Persoanele care trebuiau să se prezinte la examinare în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, iar informările cu privire la eventualele modificări vor fi făcute publice pe platforma www.drpciv.ro și pe site-ul Instituției Prefectului. În continuare, programul cu publicul va fi disponibil doar celor care se programează online pentru preschimbarea permisului de conducere sau pentru înmatricularea/radierea vehiculelor.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte va fi disponibil exclusiv persoanelor care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii și se aplică doar celor care s-au programat online.

Referitor la Biroul Apostilă, persoanele care se prezintă pentru eliberarea sau depunerea de documente vor fi primite într-un spațiu special amenajat, situat în apropierea intrării în instituție și într-o încăpere cât mai izolată. Reprezentantul Biroului Apostilă va fi echipat corespunzător, cu echipament de protecție, iar igienizarea spațiilor desemnate pentru desfășurarea activității se va face cu o frecvență de 2 ore.

Măsurile sunt în dinamică și pot suferi modificări în funcție de evaluarea stării de risc la nivel local.

„Îi rugăm insistent, pe această cale, pe toți cetățenii județului Constanța să se informeze asupra măsurilor de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus, din sursele oficiale ale Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență“, au transmis reprezentanții Prefecturii Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*