În anul 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și-au direcționat eforturile pentru apărarea vieții și integrității cetățenilor și pentru tragerea la răspundere a celor care se fac responsabili de comiterea unor fapte care aduc atingere acestor valori.
Anul precedent a fost caracterizat printr-o situație operativă complexă. Cu toate acestea, s-a înregistrat un trend descendent al infracționalității.
La nivelul județului Constanța, sesizările de natură penală au scăzut cu 0,61 % față de anul 2018. Pe un trend descendent se înscriu: furturile din buzunare, poșete (-21,09%), din locuințe (-26,28%), infracțiunile care aduc atingere domiciliului și vieții private (-3,92%), ultrajul asupra polițiștilor (-22,22%), infracțiunile contra patrimoniului (-7,23%), tâlhăriile (-0,33%).
Din cele 28.218 de intervenţii la evenimente, 18.564 sunt deplasări la faţa locului efectuate sub 10 minute şi 2.197 au fost de până la 15 minute.
În mediul rural, situația operativă arată că au fost înregistrate scăderi la următoarele tipuri de infracțiuni: infracțiunile contra libertății și integrității sexuale (-2,43%), ultrajul (-50%), infracțiunile contra patrimoniului – furturi (-6,70%), din societăți comerciale prevăzute cu sisteme de pază (-51,85%), din curți, anexe, gospodării (-50,71%), din locuințe (-10,21%).
Pe linie de cercetare penală, în anul 2019 s-a constatat faptul că, la nivelul I.P.J. Constanța, 14.000 dintre infracțiunile sesizate sunt de natură judiciară, fiind înregistrată o scădere față de anul 2018.
În ceea ce privește infracțiunile contra persoanei și infracțiunile de mare violență, în anul 2019, nicio infracțiune de mare violență nu a rămas cu autor neidentificat.
Majoritatea infracțiunilor de mare violență înregistrate în anul 2019 sunt comise în urma unor conflicte spontane, în locuințe sau dependințe, între membrii familiei, cunoștințe sau prieteni. Tocmai din această situație, acest tip de faptă este extrem de greu de prevenit.
Per ansamblu, infracțiunile sesizate contra patrimoniului înregistrează scăderi față de anul 2018 (-7,23%), la principalele infracțiuni care aduc atingere patrimoniului persoanei, respectiv furturile (-16,69%) și înșelăciunea (-4,20%). Scăderi semnificative se înregistrează în cazul infracțiunilor de furt din auto (-17,14%) și furt din locuință (-26,81%).
Pe linie rutieră, în anul 2019 se înregistrează scăderi ale numărului de accidente rutiere, atât în ceea ce privește cele grave, cât și cele ușoare. Însă numărul persoanelor decedate a rămas la același nivel cu anul precedent, în condițiile scăderii numărului persoanelor rănite grav, ceea ce denotă o menținere a unui risc de producere a unor accidente violente, cu urmări deosebit de grave.
Printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în anul 2019, se numără traversarea neregulamentară, alte preocupări de natură a distrage atenția, precum și viteza excesivă.
Activitatea de constatare a polițiștilor rutieri s-a materializat în 618 infracţiuni constatate, 23.999 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 1.771 de permise de conducere reţinute şi 1.614 de certificate de înmatriculare retrase.
În anul 2019, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța au participat la 452 de acțiuni.
Polițiștii din cadrul S.A.S. Constanța au participat la razii, percheziții domiciliare, mandate de executare, acțiuni de prindere în flagrant și au efectuat controale tehnice de specialitate (pirotehnic), colete suspecte, dar și negociere în situații de criză.
În ceea ce privește negocierea în situații de criză, la nivelul S.A.S. Constanța au existat, în anul 2019, 3 astfel de evenimente. Negocierea a fost realizată de personalul specializat, care intervine în cazul amenințărilor sau tentativelor de suicid și în cazul lipsirilor de libertate în mod ilegal.
Serviciul Criminalistic
În anul precedent, criminaliștii din cadrul I.P.J. Constanța au defășurat activităţi permanente de implementare, examinare, comparare a urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, a fotografiilor de semnalmente şi a datelor biometrice. Pe lângă toate aceste activităţi, în anul 2019 a fost efectuat un volum ridicat de verificări în ceea ce priveşte persoanele dipărute şi cadavrele cu identitate necunoscută, astfel reușind să fie soluționate în timp util cauzele de cadavre descoperite pe raza judeţului (inclusiv în mare) dar şi cauzele cu minori dispăruţi.
Cu privire la activitatea de cercetare la fața locului, în special la cazurile de mare violență, inclusiv prin aportul criminalistic, în anul 2019, niciun dosar penal nu a rămas nesoluționat.
Totodată, un aport important l-a avut utilizarea câinelui de serviciu (Lebac), poreclit Bingo datorită succeselor avute, acestuia fiindu-i acordat, în 2019, premiul I de către inspectorul general al Poliției Române.
În anul 2019, un pas important pentru Serviciul Criminalistic a fost înființarea Compartimentului de examinare IT (pentru percheziții informatice).
Pe parcursul anului 2019, a continuat trendul descendent de reducere a numărului de deținători de arme de foc. Astfel, s-a ajuns la un număr de 3.088 de persoane (față de 3.504, în 2018). Activitatea prioritară, în anul precedent, a reprezentat-o scoaterea de pe piață a armelor letale și neletale, deținute ilegal, sens în care, în această perioadă, au fost identificate și scoase de pe piață 15 arme, dintre care 7 arme provenite din activități de contrabandă.
Au fost, totodată, desfășurate activități pe linia combaterii braconajului cinegetic, a identificării activităților ilegale cu articole pe bază de amestecturi pirotehnice, precum și acțiuni de verificare a persoanelor juridice care desfășoară activități ilegale cu substanțe toxice din gama DDD-urilor. În acest sens, se pot menționa indisponibilizarea, în vederea confiscării, a 3.350 de kilograme de articole pirotehnice.
Poliția municipiului Constanța
În anul 2019, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la comiterea a 6.665 de infracțiuni, în scădere cu 10,48 % față de anul 2018.
Important de menționat este faptul că numărul infracțiunilor sesizate contra patrimoniului a scăzut cu 889 de fapte, față de anul precedent. În acest sens, infracțiunea de furt a înregistrat o depreciere de 24,6 % (de la 2.959 în 2018 la 2.230 în 2019). Aceeași tendință de scădere o întâlnim și în ceea ce privește infracțiunile de furt din locuință (-169 de fapte), furturi din autovehicule (-33 de fapte), furturile din buzunare (-70 de fapte), furturi de componente din exteriorul autovehiculului (-30 de fapte).
În ceea ce privește violența în familie, în perioada menționată au fost aplanate 454 de stări conflictuale intrafamiliale, constatându-se o creștere a numărului persoanelor cercetate pentru infracțiuni de violență în familie.
Consumul excesiv de alcool, neajunsurile de natură economică sau lipsa de educație civică sunt cauzele care generează scandaluri și violențe, mai ales asupra femeilor și minorilor. În perioada de referință, la solicitarea victimelor, au fost emise 124 de ordine de protecție.
Be the first to comment