Jandarmii constănțeni au depistat doi indivizi care vindeau pește fără a avea documente

Peștele vândut fără documente a fost confiscat. FOTO IJJ Constanța

O cantitate de aproximativ 100 kg de peşte comercializat ilegal a fost scoasă din circulaţie de către jandarmii constănţeni în acest week-end, în urma executării unei acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ cu nerespectarea cadrului legal.

Sâmbătă, 01februarie, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a depistat două persoane care comercializau peşte, fără a avea documente legale, în târgul din General Scărişoreanu.

Deoarece faptele sunt prevăzute şi sancţionate de O.U.G. nr. 23 /2008 privind pescuitul şi acvacultura, (deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit), jandarmii au întocmit procesele verbale de sesizare ce vor fi înaintate structurilor de poliţie, în vederea continuării cercetărilor, iar peştele a fost predat unor societăţi comerciale specializate.

Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze peşte, icre ori produse din peşte ce nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare şi să sesizeze autorităţile atunci când observă astfel de fapte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*