Valea Izvorului din comuna constănțeană Peștera s-a transformat pentru câteva ore în Dealul Golgotei. Scena judecării și răstignirii lui Iisus a fost jucată de către o trupă de actori din București. Reprezentanția a fost urmărită cu sufletul la gură de zeci de localnici.
Ideea de a aduce o astfel de scenă la Peștera îi aparține fostului primar, Valentin Vrabie. Acesta își amintește că a pregătit timp de doi ani locul și detaliile și acum, cu toate că nu mai conduce localitatea, a participat la moment alături de viceprimarul Tudorel Grosu și candidatul independent Marius Petre.
Valea Izvorului a fost tăiată în două de un drum format din torțe. Doar cele 15 grade celsius de afară aminteau participanților că se află la Peștera într-o zi de primăvară. Cu toate că zona era frumoasă, scenele desprinse parcă din Biblie dădeau fiori și lacrimi celor care le urmăreau. Printre martorii la scena răstignirii l-am zărit și pe consilierul independent de Constanța, Tudorel Chesoi.
Iisus și-a cărat cruce pentru aproape un kilometru, biciuit fiind de soldați și bocit de mama sa. Răstignirea nu a fost nici ea mai ușor de privit. Scenele de un realism greu de suportat i-au făcut să plângă pe mulți dintre cei prezenți.
Fostul primar Valentin Vrabie a făcut la final o paralelă între patimile lui Hristos și cei care nu văd lucrurile bune și care vor să își pedepsească liderii adevărați.
Be the first to comment