Ia Mamaia la pas. Nu contează dacă începi de la Satul de Vacanță sau din zona de nord. E aceeași mizerie, aceleași gunoaie și aceiași turiști.
În urmă cu doi-trei ani Primăria Constanța (prin poliția locală) și Jandarmeria se laudau că au eradicat fenomenul comerțului pe plajă. Nu mai vedeai niciun vânzător de piatră de baie, nămol sau porumb fiert. Iată că fenomenul nu numai că nu a dispărut, ba chiar a revenit în forță. De ce au scăpat autoritățile situația de sub control?
Satul de Vacanță, pe care toți constănțenii au ajuns să-l deteste, este un focar de infecție. Terasele sunt goale, muzica de petrecere și manelele urlă din difuzoare, aleea către zona de instalații este plină de chinezării iar conceptul de bon fiscal nu prea există. Dacă vrei să-ți dai copilul într-un carusel ai de ales între aceleași instalații montate de cel puțin 15 ani. Toate sunt ruginite, nevopsite și murdare.
Ce te faci atunci când o instalație relativ nouă a ajuns să se strice și turiștii sunt obligați să coboare cu o scară improvizată de la înălțime? Polițiștii nu se sesizează pentru că nu au o reclamație, iar Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor din Constanța nu se sinchisește să verifice problemele. În urma cu doi ani, atunci când un adolescent își pierdea viața la Eforie într-o instalație similară pornea războiul ANPC împotriva utilajelor din parcurile de distracții. Au uitat și ei care le este misiunea și, din nefericire, își vor aduce aminte, abia când un alt adolescent o să moară, nu?
Problema cea mai mare este că această mizerie, scandalurile și proastele obiceiuri ale comercianților din Satul de Vacanță s-au extins în Mamaia. În loc să vedem că țigănia este oprită la poarta Satului de Vacanță și apoi eliminată treptat de acolo ne dăm seama că ea cuprinde și alte zone.
Au încercat și oamenii de turism să rezolve problema. Doar că ei s-au gândit să vină cu un film de prezentare al Satului de Vacanță. Ce să prezinți din Satul de Vacanță?!?
Și ajungem la Mamaia, unde o turistă a fost scuipată și bătută pentru că nu a vrut să închirieze un șezlong de la niște tuciurii burtoși, plini de tatuaje. Da, este un caz izolat, dar el face parte din imaginea aia tot mai tuciurie a stațiunii. Clipul care surprinde momentul are fondul sonor al unei femei care vinde porumb fiert pe plajă.
Poliția s-a autosesizat după ce imaginile respective au fost publicate de Constanța News. Individul o să capete o amendă și apoi își vede de plaja lui mai departe. Nu-și va respecta turiștii, nu va face din Mamaia un loc mai frumos și mai primitor, ci o va transforma în zona tuciurie și plină de tatuaje a lor.
De când e Mamaia stațiunea lor?
E a lor de cand exista coruptie. D-aia strigam “respectati statul de drept”. Iar pentru o palma amenda ar trebui sa fie 50000 de euro,pentru un scuipat 100000. Sa vedem cine mai bate oameni nevinovati dupa aia.
Sunt intru totul de acord cu ce zici acolo, dar am doua amendamente:
1. ” tuciurii burtoși, plini de tatuaje” – aici nu-mi place de tine. Esti partinitor si ai ceva prejudecati. Desi inteleg ideea si sunt de acord cu tine, cred ca la mare nu prea ai cums a fii altfel decat tuciuriu. Pentru ca pentru bronzat te-ai dus, nu?
Apoi, tatuaje… este o prejudecata. Nu toti oamenii cu tatuaje sar la bataie
2. Sa-ti spun o poveste. intr-o seara pe la 22.00 ajung acasa cu sotul meu. Lumina oprita in tot blocul si toti vecinii suparat pe Enel ca de 3 ore stau fara lumina. Intreb:
– A sunat cineva la Enel sa intrebe ce se intampla?
– Nu. Mi s-a raspuns. Am sunat eu si cei de la Enel habar nu aveau ca era lumina oprita. S-a reparat in urmatoarea jumatate de ora.
Asa si cu instalatiile astea de care spui din satul de vacanta. Daca nu le reclama nimeni, ANPC nu are de unde sa stie. (ANPC fiind institutia aia care se ocupa si de carnea stricata din magazine, hoteluri, dar si de banci, inchirieri de masini, creme de slabit, pantofi stricati, comert ambulant, online sau off line si inca o gramada de domenii).
Nu vreau sa le iau apararea, dar …gandeste-te la povestea mea si iti mai zic si eu suplimentar ca stiu ca nu vin reclamatii de genul: am trecut prin satul de vacanta si jucariile alea nu cred ca au revizia tehnica. Reclamatiile vin doar dupa ce oamenii au patit ceva. Si, de cele mai multe ori nu sustin reclamatia pana la final si ramane asa undeva in aer cand ei renunta
Nu te intreba ce face ANPC pentru tine, dar…
cate reclamatii ai facut tu la ANPC? :)
@Laura Pascu:
1. nu am nimic cu tatuatii, nici cu burtosii, nici cu tuciurii. Ci cu oamenii care combina toate cele trei cu violenta si cu lipsa bunului simt.
2. Eu am facut reclamatie la ANPC pt asta. Am trimis email duminica. Astazi e miercuri si inca nu au raspuns.
Buna ziua,
…ati vorbit toti numai despre atitudinea acelui paznic de plaja dar despre injuriile care i le-a adus acea femeie.In plus cei care nu vor sa plateasca sezlonguri au zone rezervate pentru cearceafuri.Am avut plaja si stiu de ce sunt capabili indivizi precum acea femeie care in mintea ei plaja este un bun al tuturor.Ei nu stiu cati bani platim ca chiriasi la DADL Constanta.Nu sunt deacord cu reactia acelui individ dar uneori iti asumi riscul.
Ia spunene si noua Vasile cat poate costa o plaja ? Si daca ai fi avut o clienta ca aceea femwie cum ai fi rezolvat problema?
Laura Pascu:
1. in video am vazut un tuciuriu tatuat, burtos si nesimtit. ar fi trebuit sa spun ca am vazut un blond suplu, superb, educat si fara pic de arta grafica pe piele, ca sa nu se supere nimeni? poate s-ar fi suparat blonzii superbi, supli, educati si fara pic de arta grafica pe piele…
2. pe vremea lui Dej, uzinele electrice aveau un sistem electronic de control al retelei. cand pica o sectiune, se aprindea un beculet (…poate ca suna si o trompeta). sa inteleg ca modernele firme straine asteapta telefoane de la clienti? si daca suna toti doua sute de mii odata, dupa sfatul dumneavoastra?
iancu vasile
domnule iancu, matale de unde ai avut plaja, de la mamica si taticu’? esti ruda cu malaxa? sau era plaja publica, asa cum credea femeia in mintea ei, dar in mintea matale iti apartinea doar pentru ca statul ti-a dat voie sa faci bani administrand-o? sunt de acord ca nu poti cesiona plaje numai profesorilor universitari,ca aia au alta treaba, dar daca ai scoala putina si cunostinte pe masura nu inseamna ca poti imparti palme dupa bunul plac. cine incalca legea, raspunde (fie “femeia”, fie nesimtitul, fie amandoi) si pentru asta exista politie. banii aia pe care ii platiti sunt de la clienti nu din averea personala, iar daca nu iti convine afacerea – o schimbi, te apuci de maturat strazile, ca la altceva s-ar putea sa nu te pricepi. cand riscul va fi prea mare pentru a-ti mai permite sa ti-l asumi, iar tara asta va putea respira putina civilizatie, o sa inveti ca nu ai voie sa atingi nici cu un deget pe cineva, daramite sa-l mai si palmuiesti.
…Din pacate asa se intampla!S-a umplut tara asta de oameni fara bun simt…
O palma data cuiva sa coste 50.000 de euro si un scuipat 100.000 de euro, ca bine zicea cineva. Referitor la injurii, femeia l-a jignit dupa ce a fost obligata sa plece dupa plaja tuturor si dupa ce a fost lovita! Asa ca, trebuie sa primeze legea bunului simt si atunci nu vor fi atatea probleme…
@Adrian – Au termen de 30 de zile sa iti raspunda, asa cum spunea si domnuldin comentariu: daca suna toti 200? Si da, acolo suna/scriu cam cateva mii pe zi si tot atatea probleme.