Consilierii locali ai municipiului Constanța sunt convocați în ședință extraordinară pentru a dezbate și a vota două proiecte financiare, propuse de către primarul Decebal Făgădău.
Ședința extraordinară are loc în cursul zilei de 10 decembrie, de la ora 15.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa.
Proiectul ordinii de zi cuprinde două proiecte:
Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2019 ;
Proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al CT BUS SA Constanța;
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O serie de lucrări de înlocuire a unui segment din conducta de alimentare cu apă a punctului termic nr.48, de pe strada Badea Cârțan din municipiul Constanța au determinat SC RAJA SA să decidă întreruperea […]
ISU Constanța a achiziționat pentru o sumă ce nu a fost făcută publică, o cantitate de 2.000 de muștiucuri pentru etilotestul cu care sunt testați aleatoriu, militarii aflați în serviciu. Deși există o hârtie prin […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii face loc și leilor de mare în program, în așa fel încât vizitatorii să poată vedea și spectacolul mamiferelor și pe cel al delfinilor în cel mai scurt timp. […]
Be the first to comment