În urmă cu aproape un an de zile, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Marius – Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța (PSD) s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016. Acesta a atacat în instanță decizia ANI, iar în prima instanță, judecătorii i-au dat câștig de cauză.
Rezultatul pronunțat de magistrați a fost publicat de către președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, pe pagina sa de Facebook.
„Am avut încredere în justiția română și nu am greșit. Am spus în repetate rânduri că sunt nevinovat, iar, astăzi, în procesul privind incompatibilitatea mea am avut câștig de cauză.
Am solicitat instanței să rețină că nu mă aflu în niciuna dintre încadrările prevăzute de Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ce fac obiectul Raportului întocmit de ANI, aspect în raport de care am susținut faptul că sunt întrunite elementele legale ale clasării lucrării, fapt pe care Curtea de Apel Constanța l-a confirmat azi. Este o mare victorie pentru mine, iar verdictul demonstrează opiniei publice că întotdeauna am spus adevărul și nu am încălcat legile țării mele. Sunt fericit că am reușit să îmi demonstrez nevinovăția și că adevărul a ieșit la suprafață. Sunt un om corect, așa cum am punctat întotdeauna, iar, astăzi, justiția mi-a dat dreptate! Mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au susținut necondiționat“, a scris Marius Horia Țuțuianu.
Be the first to comment