FOTO Liceul “Ion Podaru” din Ovidiu și-a sărbătorit ziua de Sfântul Apostol Andrei. Oaspeți de seamă i-au trecut pragul și au participat la manifestările inedite
Primarul orașului Ovidiu, George Scupra a participat la evenimentele organizate de Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Primăria Orașului Ovidiu, Centrul Cultural „Elena Roizen” Ovidiu și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Evenimentul a cuprins mai multe secțiuni: comunicări ştiinţifice ale elevilor şi cadrelor didactice, lucrări artistico-plastice, teatru și film, colinde şi cântece religioase, expoziție de pictură.
În programul manifestărilor au fost:
Pictură și abilități practice – ciclurile primar și gimnazial ( coordonatori: profesori învățământ primar, profesori desen, educație tehnologică)
Atelier gastronomic ”Plăcinta Sf. Andrei” – clasele a X-a D, a XI-a D ( coordonatori: prof. Ungureanu Georgeta, Roșculeț Corina, Ali Sevidan)
Slujba Te Deum, oficiată de IPS dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului – ciclurile primar, gimnazial și liceal
Simpozionul organizat cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. ( coordonatori: prof. Rusu Valentina, Juncănaru Emil, Ursu Gina, Burduv Constantin)
„Sf. Ap. Andrei în Scitia Mică” – scenetă ( text Rusu Valentina, regia artistică Alina Oniciuc și Ștefan Glință )
film – „Sf. Ap. Andrei”, realizat de elevii liceului
film istoric ”Maria, Regina României”
colinde ( Corul Seminarului ”Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, coordonat de prof. Bostan Marian, Corul liceului, coordonat de prof. Burduv Constantin)
pricesne – Ansamblul ”Mugurașii”, coordonator Kocsis Elena
cântece dedicate Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, interpretate de corul ”Kantorei”, coordonat de prof. Lazăr Doina
dansuri tradiționale: Ansamblurile ”Dobrogeanca” și ”Armânamea”
Invitati ai evenimentului au fost Corala Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, Ansamblurile „Mugurașii”, „Dobrogeanca” și „Armânamea”.
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
IPS Teodosie a fost primit în mod tradițional de către elevii liceului. FOTO Primăria Ovidiu
Ziua Liceului Tehnologic „Ion Podaru“ cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Picturile copiilor au fost expuse cu ocazia zilei unității de învățământ. FOTO Primăria Ovidiu
Elevii de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ au pus în scenă o piesă de teatrucu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei. FOTO Primăria Ovidiu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat din Murfatlar s-a ales cu dosar penal după ce, aflat în carantină la domiciliu, a urcat pe blocul de locuință și a amenințat că-i dă foc și apoi se aruncă în gol. Potrivit […]
Consilierii Locali din Medgidia sunt convocați în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din data de 6 august, începând cu ora 17.00. Pe convocatorul ședinței se află un singur proiect de hotărâre, inițiat de […]
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 2-43, 43 M, 43 C și 5-40 circulă temporar deviat pe bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între bulevardele Mamaia și Ferdinand. Potrivit CT BUASA, măsura a fost […]
Be the first to comment