FOTO Sportivii din Ovidiu, legitimați ai clubului de Ashihara Karate s-au întors încărcați de medalii de la Campionatul Național de la Brașov

Sportivii din Ovidiu s-au întors încărcați de medalii de la Campionatul Național de Ashihara Karate. FOTO CS Ovidiu

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la Brașov a avut loc Campionatul Național de Ashihara Karate. La această competiție, Orașul Ovidiu a fost reprezentat de 11 sportivi.

Sportivii din Ovidiu au reușit să obțină numeroase medalii, urcând astfel pe podium, chiar dacă unii dintre ei au fost debutanți în astfel de competiții și au au avut de înfruntat sportivi cu experiență, campioni cu vechime.

Astfel, tinerii ovidieni care au urcat pe podium au fost:

  • Hanriot Rebeka – Aur
  • Toboc Vlad – Argint
  • Ardeleanu Alexandru – Argint
  • Gheorghe Liviu – Argint
  • Toboc Alexandru – Bronz
  • Trișcă Andrei – Bronz

„De menționat ca acești copilași s-au bătut de la egal la egal cu sportivi foarte titrați, campioni mondiali, europeni, cu multa experiență în Ashihara Karate. Clasarea putea fi și mai buna pentru sportivii noștri dacă nu ratau calificarea sau aurul în ultimele secunde. Trebuie sa știți că la acest concurs, 3 sportivi ovidieni au fost debutanți. Chiar și în aceste condiții, Gheorghe Liviu a reușit sa devină vicecampion național, pierzând aurul cu câteva secunde înainte de final. Pena Flavius și Merla Ilie au debutat și ei cu câte 3 victorii de fiecare, dar au ratat calificarea la 1 punct diferență.

La acest concurs au mai participat și Năstase Ionuț, Guriță Andreea și Pagu Adrian care au făcut și ei o evoluție bună dar nu suficientă pentru nivelul ridicat al competiției.

Mulțumim Primăriei Ovidiu și Consiliului local Ovidiu pentru sprijinul acordat“a precizat antrenorul secției, Sempai Ghițulescu Ștefan

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*