DRDP Constanța a anunțat că începând cu data de 30 septembrie, demarează lucrările de montare parapete rigid pe zona mediană pe mai multe sectoare de drumuri naționale cu 4 benzi de circulație.
Potrivit reprezentanților DRDP, montarea parapeților se va face în rumătoarea în urmatoarea ordine:
DN2A, km 185+800 – km 188+350
DN39, km 32+000 – km 32+764.
DN3, km 243+600 – km 244+760.
DN3, km 249+305 – km 252+945.
„Pentru montare de parapete rigid pe DN3, colaborează D.R.D.P Constanța și Primăria Valu lui Traian, cu privire la stabilirea punctelor de întoarcere. Lucrările pe DN3 vor demara după stabilirea exactă a a punctelor de întoarcere“,au precizat reprezentanții Direcției.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru executarea lucrărilor de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Oituz, Matei Basarab și bulevardul Callatis la sistemul centralizat de distribuție a orașului Mangalia, județul Constanța, echipele RAJA vor sista […]
Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, a convocat Consiliul Local în şedinţă de îndată pentru data de 6 decembrie, începând cu ora 12.00 și se ține în sala de şedinţe a Consiliului Local. Proiectul […]
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dimineata – 12 februarie 2017 la vana de legatura de pe conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 200 mm, de pe b-dul Aurel Vlaicu din […]
kandahar , KABUL ,kosovo UNDE ATI MAI VAZUT ???????????????