MedEuropa este singurul centru de radioterapie din zona Dobrogei. Prima clinică dintr-un lanţ de zece din toată ţara a fost deschisă la Constanţa în primăvara anului 2018. Obiectivul MedEuropa este de a oferi servicii de radioterapie curativă şi paliativă pacienţilor bolnavi de cancer din zona Dobrogei şi nu numai. Jurnaliștii Constanța NEWS au stat de vorbă cu doctorul Radu Bogdan, medic specialist în radioterapie, care a explicat diferența între cele două tipuri de tratament: radioterapie cu intenţie curativă şi radioterapie cu scop paliativ.
Mai exact, curativ înseamnă să încerci să tratezi boala, în timp ce paliativ înseamnă să ameliorezi durerea şi să îl ajuţi pe pacient să aibă o viaţă în cele mai bune condiţii, în limita posibilităţilor, atunci când boala este în stadiu foarte avansat sau terminal. În plus, aflaţi de la doctorul Radu Bogdan şi care sunt paşii care trebuie parcurşi pentru a ajunge în centru.
“Clinica MedEuropa oferă ambele servicii, radioterapie curativă, cât și paliativă. Diferența între cele două constă, așa cum spune și denumirea lor, exact în intenția lor: cea curativă are ca scop vindecarea sau controlul local al bolii, pe când radioterapia paliativă are ca scop strict ameliorarea simptomatologiei precum și prevenirea complicațiilor în urma determinărilor secundare – metastazelor, în limbaj comun. Din fericire, a crescut proporția pacienților care vin pentru radioterapie curativă – asta înseamnă că a crescut adresabilitatea.
A nu se înțelege că nu tratăm în continuare și pacienții cu radioterapie paliativă. Sunt și aceștia, din păcate diagnosticați târziu sau cu boli care au progresat foarte repede și-au ajuns în stadii care au depășit viza curativă, dar îmbucurător este că a crescut proporția celor cu intenție curativă. Cu alte cuvinte a crescut și educația pacienților, că se prezintă din timp, iar pacienții știu acum cam cu ce trebuie să vină, căror medici trebuie să se adreseze, au învățat de oncologul de teritoriu, că trebuie să fie luați în evidență… astea sunt lucruri îmbucurătoare” spune medicul Radu Bogdan.
Noutatea constă în abordarea pe care o oferă echipa MedEuropa: o serie de proceduri şi de elemente tehnice care sunt înglobate în conceptul de “radioterapie de calitate”. În atingerea scopului, radioterapia poate însemna şi efecte secundare adverse. Printr-o pregătire profesională continuă şi având la dispoziţie cea mai nouă tehnologie, acestea pot fi reduse şi chiar suprimate. În trecut, fasciculul iradiant distrugea deseori și organele sănătoase aflate în proximitatea tumorii. Este un efect advers pe care tehnologia a reuşit să îl reducă, radioterapia de calitate acţionând cu precizie milimetrică asupra formațiunii tumorale ţintite, lăsând intacte țesuturile din vecinătate. Efectele adverse imediate sunt gestionate într-un segment de spitalizare de zi, iar disponibilitatea echipei este o garanţie a profesionalismului şi a respectului faţă de un act medical responsabil şi de calitate.
“Conceptul de “Radioterapie de Calitate” implică în primul rând timpul acordat pacientului și pornește de la momentul diagnosticului cu discutarea cazului în comisia oncologică – aceasta este abordarea multidisciplinară – până la timpul acordat consultației, timpul acordat primei întâlniri cu pacientul precum și planificarea, poziționarea și ședințele de radioterapie propriu-zisă.
Toate astea necesită timp pe care noi îl acordăm fiecărui pacient astfel încât să ne asigurăm că livrăm un tratament corect și reproductibil, de la ședință la ședință. În primul rând pacientul este văzut de un oncolog după ce are diagnosticul de certitudine. Acesta se pune pe baza buletinului histo-patologic, în marea majoritate a cazurilor. Deci avem anatomo-patologul, apoi medicul oncolog care este managerul de caz al pacientului, chirurgul oncolog, radioterapeutul, uneori și psiholog, în funcție de particularitățile cazului.
Tot acest efort de echipă se finalizează cu Comisia Oncologică la care participă toți acești medici – se ia de comun acord o decizie astfel încât să se reducă la minim riscul unei greșeli. Știți cum e: orice medic poate să greșească, dar mai mulți ochi ajută la luarea unei decizii optime pentru pacientul respectiv, pentru patologia sa și pentru stadiul bolii sale”, explică medicul Radu Bogdan.
Tratamentul este realizat cu ajutorul acceleratoarelor liniare IMRT VMAT. Acestea permit o abordare precisă și țintită a tumorilor, cu o protecție maximă a țesuturilor sănătoase. VMAT înseamnă Volumetric Arc Therapy și este o formă avansată de tratament radioterapeutic, ce permite dozei de radiații să fie livrată printr-o singură rotație de 360 de grade a aparatului. VMAT folosește un software special și un accelerator de ultimă generație care permite scurtarea timpului de tratament (de 8 ori mai rapid), crescând confortul pacientului. Această tehnologie face din MedEuropa o clinică foarte căutată de pacienţi din întreaga ţară.
“La radioterapia paliativă unde scopul este ameliorarea unor simptome cât mai repede, tratamentul durează mai puțin, evident. Scopul este să ameliorăm calitatea vieții pacientului astfel încât el să aibă o viață cât mai apropiată de normal, într-un timp cât mai scurt. La celelalte tipuri de cancere, în funcție de histo-patologie, tratamentul poate varia între 25 de ședințe (asta înseamnă 5 săptămâni) până chiar la 39 de ședințe, adică foarte mult timp, aproape 8 săptămâni.
O ședința durează destul de puțin: între 4 și 7-8 minute, după ce pacientul este poziționat. În funcție de tehnica folosită, IMRT sau VMAT, în funcție de numărul de localizări (se pot trata și mai multe în același timp dacă vorbim despre mestastaze osoase, de exemplu) și de statusul de performanță al pacientului. Contează foarte mult cât de mobil este pacientul, trebuie să avem grijă cu poziționarea, trebuie să fie făcută corect și toate astea necesită timp.
Dar în medie să zicem, cu tot cu poziționare, cam 10 minute durează o ședință de radioterapie. Ședințele se fac zilnic, de luni până vineri, fără întrerupere – e foarte important acest aspect” explică medicul Radu Bogdan.
În mod ideal, pacientul care ajunge la un prim consult de radioterapie ar trebui în primul rând să aibă diagnosticul de certitudine de cancer, tumoră solidă în speță, pentru că sunt și cancere hematologice. În MedEuropa sunt tratate tumorile solide. Anterior prezentării în clinică, pacientul trebuie luat în evidență oncologică, adică un oncolog să știe despre cazul dumnealui, şi să dispună de investigații imagistice cât mai recente. Dacă pacientul are un diagnostic oncologic, este o tumoră solidă și se întrunește ulterior o comisie care decide indicația de radioterapie pentru pacientul respectiv, după aceea el poate să înceapă tratamentul.
Centrul MedEuropa se află pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța, numărul 30. Echipa MedEuropa poate fi contactată la numărul de telefon: 0341 18 00 60 sau la adresa de email: constanta@medeuropa.ro.
Be the first to comment