Consilierii locali din Constanța se întrunesc în ședința ordinară aferentă lunii august. Proiectele de hotărâri prevăd bani pentru elevii de 10 la bacalaureat și profesorii acestora, dar și pentru repararea mai multor unități școlare din municipiul Constanța.
Majoritatea proiectelor sunt inițiate de către primarul Decebal Făgădău, cu o singură excepție – punctul trei, care aparține unor consilieri locali. Ordinea de zi a ședinței din 29 august ora 12.00 este următoarea:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea premierii elevilor care au obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat şi a profesorilor îndrumători;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța pe anul 2019;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 41/2019 privind aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar din municipiul Constanța pentru anul școlar 2019-2020 -iniţiatori: consilierii locali Trandafir Raluca-Andrea, Cojoc Marioara, Nicolae Irinela, Câmpeanu Adriana-Teodora
- Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului maxim de autovehicule necesare pentru activităţi proprii şi activităţi specifice desfăşurate de Primăria municipiului Constanţa;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida, Constanța” – Corp internat;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, Constanța” – Corp cantină și Corp internat;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 101/2019 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Școala Gimnazială nr. 14, Palazu Mare, Constanța”;
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării art. 1 și 2 din HCL nr. 204/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 17, Ion Minulescu, Constanța”;
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării art. 1 și 2 din HCL nr. 205/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 8, Constanța”;
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării art. 1 și 2 din HCL nr. 203/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 38, Dimitrie Cantemir, Constanța”;
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării art. 1 și 2 din HCL nr. 202/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Teatrul de Stat, Constanța”;
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Amicii”, Constanța”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului situat în municipiul Constanţa, str. Tabla Buţii, zona Faleză Nord, în suprafaţă de 109 mp;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului situat în municipiul Constanţa, str. Ion Ursu FN, în suprafaţă de 84 mp;
- Proiect de hotărâre privind valabilitatea HCL nr. 417/2004;
- Proiect de hotărâre privind valabilitatea HCL nr. 390/2007;
- Proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri circulațiilor publice aprobate prin HCL nr. 248/2018 ;
- Proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri circulațiilor publice aprobate prin HCL nr. 58/2016;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Decebal, str. Dacia, str. Răscoala din 1907 și str. General Manu, inițiator Ionescu Nicolae;
- Proiect de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafaţă de 733 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Pescarilor nr. 41, bl. FZ12, scările E şi F, în favoarea societăţii Stejarul S.R.L;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa;
- Proiect de hotărâre pentru încetarea aplicabilității HCL nr. 156/2019 privind modificarea HCL nr. 141/2014 privind darea în administrarea Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a imobilului situat în str. Bravilor nr. 1;
- Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanța;
- Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită a capacităților energetice de distribuție a energiei electrice, respectiv rețea electrică de joasă tensiune și rețea electrică de curenți slabi din zona Cartier “Santa Maria Bay”-Faleză Nord Constanța către E-Distribuție Dobrogea S.A;
- Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de exploatare asupra reţelei de distribuţie a gazelor naturale către operatorul de distribuţie Distrigaz Sud Reţele SRL, aferente obiectivului de investiţii Programul de dezvoltare edilitară urbană a municipiului Constanţa – Cartier “Santa Maria Bay” situată în zona Faleză Nord Constanța.
Be the first to comment