Program încărcat pentru ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu

În seara de 9 august, începând cu ora 19.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază slujba de sfințire mică a apei, urmată de sfințirea picturii bisericii schitului „Sfânta Treime” și de Taina Sf. Maslu.

Schitul „Sfânta Treime” este situat la marginea municipiului Constanța, la ieșirea de pe șoseaua Industrială, în apropierea Autostrăzii București-Constanța.

Sâmbătă, 10 august, de la ora 18.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Mangalia (Strada Emil Palade).

Pe data de 11 august, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 8-a după Rusalii. Cu acest prilej, de la ora 8.30, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Ap. Petru și Pavel” din Constanța și va rosti un cuvânt de învățătură despre minunea „Înmulțirii pâinilor”.

Luni, 12 august, de la ora 18.00, IPS Teodosie va fi prezent la mănăstirea „Înălțarea Domnului” din apropierea localității Mircea Vodă (gară), unde va oficia slujba de tundere în monahism pentru două surori și va sfinți chiliile restaurate ale mănăstirii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*