FOTO VIDEO Trei accidente rutiere pe Autostrada A2 pe drumul spre mare

O persoană a fost rănită în urma unui accident în lanț. FOTO DRDP Constanța

Nu mai puțin de trei accidente rutiere, dintre care unul și cu victime, au fost înregistrate pe Autostrada A2, pe drumul spre mare, luni dimineață.

Potrivit centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, valorile de trafic fiind foarte ridicate.

În aceste condiții, la care s-a adăugat și indisciplina șoferilor în trafic, trei accidente rutiere în lanț s-au produs dimineață, crescând astfel și mai mult aglomerația.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța au precizat că evenimentele rutiere s-au produs în zona kilometrului 193+500, 194+700, iar ultimul, la km 197. Cel mai grav, la care s-a înregistrat o victimă, a fost cel de la kilometrul 194+700, unde au intervenit echipajul medical de prim răspuns SMURD B de la Detașamentul Medgidia a ISU Dobrogea. O persoană a fost preluată și transportată la sLa accidentul de pe A2 a intervenit echipajul medical de prim răspunsLa accidentul de pe A2 a intervenit echipajul medical de prim răspuns SMURD B de la Detașamentul Medgidia. O persoana a fost preluata si transportata la Spitalul Județean Constanț.

Pentru evitarea ambuteiajelor, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ia în considerare folosirea rutelor alternative, iar pentru a evita evenimentele rutiere, să fie mai atenți și să respecte regulile de circulație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*