Profesorul Gheorghe Dumitrașcu. FOTO Adrian Boioglu, Constanța NEWS
Apropiații fostului senator, Profesorul Gheorghe Dumitrașcu, cel care nu a întrunit voturile necesare pentru a fi numit cetățean de onoare al Constanței dă replica liberalilor.
În timpul ședinței, unul dintre liberali a declarat că votul lor “împotrivă” vine ca urmare a unor suspiciuni legate de faptul că Gheorghe Dumitrașcu ar fi colaborat cu fosta securitate.
Familia senatorului spune că există deja o hotărâre a Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității care arată că Dumitrașcu nu a avut niciodată calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. Totodată, apropiații profesorului au declarat pentru Constanța NEWS că iau în calcul ideea de a-i acționa în judecată pe cei care au făcut afirmațiile respective.
Reamintim că profesorul Gheorghe Dumitrașcu a fost propus astăzi pentru a primi titlul de Cetățean de Onoare al Constanței. Hotărârea a fost respinsă cu 6 voturi și cele mai multe au venit de la consilierii PNL.
Decizie CNSAS Gheorghe DumitrașcuDecizie CNSAS Gheorghe Dumitrașcu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii liberali ai municipiului Constanța au inițiat, spre dezbatere publică și aprobare, un proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale, în contextul pandemiei de coronavirus. „Criza creată de […]
Deputatul PNL de Constanța, Mircea Banias, s-a arătat încântat de anunțata creștere a numărului navelor de croazieră ce urmează să ajungă anul acesta la Constanța, precizând că aceasta va avea un impact pozitiv atât asupra […]
Biroul Politic Municipal al PNL Constanța a aprobat, cu unanimitate de voturi, candidaturile domnilor Costel Stanca, George Niculescu și Cosmin Sava pentru a intra în cursa internă privind desemnarea candidatului Partidului Național Liberal la alegerile […]
2 Trackbacks / Pingbacks