Două crime petrecute în Constanța și Medgidia în aceeași zi. Anchetatorii au reținut deja suspecții

Actiune a polițiștilor constănțeni. FOTO Cătălin Schipor

Două persoane și-au găsit sfârșitul în cursul zilei de duminică, 7 iulie, înjunghiate. Prima dintre victime, este un om al străzii, ucis de partenerul de băutură, iar cea de-a doua, o femeie, ucisă de propriul fiu, care a și tâlhărit-o după ce a băgat cuțitul de mai multe ori în ea.

În jurul orei 8.30 a zilei de 7 iulie un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru o persoană pe care a înjunghiat-o, într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța. La locul indicat s-au deplasat polițiștii Secției 3 și un echipaj medical, care au identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, om al străzii, decedat în urma unei înțepături cu un cuțit.

Autorul era cel care sunase la 112, un bărbat de 42 de ani, care locuia în încăperea unde a avut loc fapta. Acesta le-ar fi povestit polițiștilor că a avut cu victima, prietenul său de pahar, o neînțelegere din cauza unui aparat de radio, s-au luat la ceartă și în cele din urmă a pus mâna pe un cuțit și l-a lovit.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În jurul orei 14.00, o altă crimă a fost anunțată la 112, fapta petrecându-se într-un imobil de pe strada Republicii din Medgidia. O femeie în vârstă de 74 de ani a fost găsită întâmplător de către o vecină care a mers în vizită, decedată, cu urmele mai multor înțepături de cuțit. Aceasta a alertat-o pe fiica victimei, care s-a deplasat la fața locului și ulterior a sunat la 112. Criminalul a fost identificat ca fiind chiar fiul victimei, în vârstă de 52 de ani, care a fost găsit în timp ce aștepta un mijloc de transport în comun să plece spre Constanța.

Anchetatorii au stabilit că atât victima, cât și agresorul locuiau împreună și ar fi suferit de afecțiuni psihice. Din motive necunoscute s-au luat la ceartă, apoi criminalul și-a bătut mama, iar apoi a înjunghiat-o de mai multe ori. Ulterior, i-a luat lanțul de aur de la gât și verigheta și a părăsit locuința.

Presupusul autor a fost identificat și reținut la sediu pentru continuarea cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*