Tamponare urmată de amenințări cu cuțite și încătușare în zona hotelului Oxford

Individul recalcitrant a fost încătușat. FOTO Captură video

O tamponare în zona hotelului Oxford din Constanța, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a lăsat cu încătușări și dosare penale. Polițiștii constănțeni au fost nevoiți să utilizeze forța pentru a calma spiritele.

În seara de 2 iulie, în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Mamaia, la ieșire din stațiune către bulevardul Aurel Vlaicu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o tamponare între 3 autoturisme, pe fondul pătrunderii pe contrasens.

În timp ce se efectuau primele verificări și se asigurau măsuri de fluență a traficului rutier, la fața locului a ajuns un bărbat care ar fi devenit, în scurt timp, recalcitrant și care ar fi avut asupra sa un obiect înțepător. Acesta susținea că mașina care a provocat tamponarea îi aparține, dar că i-a fost furată.

Polițiștii l-au încătușat pe bărbatul în cauză, pe care l-au condus la sediu pentru continuarea cercetărilor.

În urma primelor verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul care ar fi produs tamponarea ar fi avut suspendat dreptul de a conduce pentru perioada în curs și era rudă, verișor cu proprietarul mașinii.

Pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*