Echipele de pompierii au găsit probleme pe litoral și au aplicat amenzi

Echipele de control al ISU Dobrogea au verificat mai multe locații. FOTO ISU Dobrogea

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective.

În perioada 18-23 iunie, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 42 de obiective de turism şi alimentaţie publică: 36 de unități de turism, 2 restaurante și cluburi, precum și în 4 alte obiective.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 335 deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 306 sancţiuni, respectiv 267 avertismente şi 39 amenzi contravenţionale în valoare totală de 181.500lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica:

  • neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
  • neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
  • lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.

În urma ctivităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*