Marea Lojă Naţională din România a organizat, sâmbătă, 19 martie, cea de-a cincea ediţie a Balului Primăverii, un eveniment caritabil de mare ţinută. Scopul acestei manifestări este strângerea de fonduri în vederea susţinerii Clubului Sportiv Farul Constanţa, secţia caiac-canoe.
La evenimentele precedente, banii strânşi din vânzarea biletelor de participare şi din donaţii au ajuns la copiii talentaţi ai Colegiului de Arte „Regina Maria“, însă în acest an s-a decis ca şi sportivii să fie susţinuţi, în special cei de la secţii mai puţin sprijinite.
La momentul de sâmbătă seara, care a fost găzduit de localul Melody, din Mamaia, au fost prezente aproximativ 400 de persoane, printre care și. ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, ea însăşi fostă canotoare multiplu medalitată.
De asemenea, printre invitaţi s-au aflat și directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare“, Lică Gherghilescu, şeful Arhivelor, Virgil Coman, dar și Elena Frâncu. La sfârșit, organizatoriiau donat 35.000 lei, dar și o canoe profesională în valoare de 5.000 euro, copiilor canotori de la CS Farul.
Be the first to comment