“Ucenicii frumuseții” – proiectul care tunde copiii defavorizați și oferă cursuri de hair styling și estetică în mediul rural

Proiectul "Ucenicii Frumuseții"
Proiectul "Ucenicii Frumuseții"

Un proiect inedit debutează luni, 21 martie, la Constanța. Asociația Civicum Voluntaris și Centrul “Albatros” ajutate de Fundația PACT și OMV Petrom lansează proiectul “Ucenicii Frumuseții”.

Programul care se întinde pe parcursul a zece luni a primit o finanțare de aproape 65.000 lei. Echipa și-a propus să atingă două categorii de beneficiari: elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă “Albatros” din Constanța, dar și persoanele fără ocupație din mediul rural cărora li se va plăti un curs de calificare pe specializările de hair stylist și estetician.

Împreună cu echipa de proiect, beneficiarii vor participa la trei caravane organizate în șapte comune din mediul rural, unde vor avea oportunitatea să transpună în practică ceea ce au învățat la cursuri.

La sate, ucenicii vor lucra alături de specialiști consacrați din saloanele constănțene la îngrijirea / înfrumusețarea a aproximativ 250 de localnice și vor tunde gratuit 100 de copii. Toată această activitate se va materializa în ore de practică pentru ucenicii frumuseții și va fi realizată o evaluare, în urma căreia li se vor acorda premii utile pentru desfășurarea ulterioară a activității specifice acestei ocupații.

Beneficiind și de sfaturile unui specialist vocațional, ucenicii frumuseții vor acumula plus valoare, orele de practică, contactele stabilite cu specialiștii din domeniu, cunoștințele care îi vor ajuta să se prezinte adecvat la interviuri, stimularea prin concursuri și viitoare proiecte constituind formula ideală pentru creșterea angajabilității.

Vor fi aduse schimbări și la nivelul comunităților rurale, prin deschiderea a 3 saloane de îngrijire și înfrumusețare, acolo unde există cerere din partea localnicilor și disponibilitate de susținere din partea primăriilor, cu personal asigurat dintre ucenicii frumuseții. Serviciile prestate în cadrul celor 3 saloane nou înființate vor viza și locuitori din comunități învecinate, pentru care va fi mai ușor de ajuns decât la oraș.

Schimbările la nivelul partenerului de proiect, Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Albatros”, se vor concretiza prin dotarea laboratorului de coafură-cosmetică și prin colaborări cu saloane de frumusețe pentru asigurarea orelor de practică ale elevilor.

Patronii saloanelor de îngrijire și înfrumusețare vor avea dedicată o campanie de informare privitoare la legislația specifică referitoare la condițiile de efectuare a orelor de practică pentru elevii de liceu și a stagiului pentru absolvenții de liceu sau postliceală.

În ansamblu, UCENICII FRUMUSEȚII vor schimba mentalități și atitudini, percepții și viziuni ale oamenilor, ale reprezentanților societății civile, autorităților publice și patronatului, cu toții având dovezi concrete și reale ale faptului că eforturile comune aduc întotdeauna rezultate și satisfacții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*