FOTO VIDEO Cernavodă a devenit capitala copilăriei de 1 iunie. Concerte cu vedete de vârsta lor, jocuri, concursuri sportive și surprize din partea Primăriei Cernavodă, de Ziua Internațională a Copilului

Iuliana Beregoi, în concert la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
Iuliana Beregoi, în concert la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

De 1 iunie copiii au ocupat centrul orașului Cernavodă. Ziua prichindeilor i-a adus laolaltă pe părinți, pe cei mici și pe bunici în fața scenei de spectacol organizat de administrația locală și de Casa de Cultură din oraș. Copiii au cântat, au dansat, s-au bucurat de ziua lor și au primit cadouri din toate părțile. S-au bălăcit ca niciodată în fântânile arteziene decorative, s-au jucat pe toboganele gonflabile instalate chiar în fața Primăriei și s-au bucurat de artiștii din spectacolul dedicat lor, cât a fost ziua de lungă.

“Le-am pregătit copiilor niște surprize pe care și le doreau: niște artiști și programe la care ar fi visat în ziua de 1 iunie. Ne-a fost destul de greu dar am reușit s-aducem niște artiști foarte importanți cu repertoriu pentru copii, ca Iuliana Beregoi, Bibi, Hugo și Pablo plus artiști din Constanța și din țară alături de cei din Cernavodă, foarte iubiți. Avem spectacole și concerte live pe durata întregii zile de 1 iunie” ne-a spus Sorina Popa, directorul Casei de Cultură din Cernavodă.

Cernavodă este orașul care-și ține copiii aproape și investește masiv în viața celor mici. Primarul Negoiță și-a făcut o prioritate declarată din investițiile sociale în sprijinul copiilor și în ultimii ani a convins Consiliul Local să aloce sume din ce în ce mai mari pentru școli, grădinițe, parcuri, locuri de joacă și mai nou pentu spitalul din localitate. Orașul de pe Dunăre a transformat în bine toate locurile în care copiii sunt prezenți: școlile au fost renovate, grădinițele s-au schimbat aproape din temelie, peste tot sunt obiecte noi, instalații electrice și sanitare perfect funcționale, mobilier scos din țiplă și dotări de ultima oră. Înăuntru iarna e cald și vara e răcoare iar confortul celor mici nu seamănă acum deloc cu ce era până în urmă cu câțiva ani. Primarul Negoiță își amintește anii copilăriei lui, pe care-i compară cu ce se întâmplă acum în Cernavodă.

“Eram un copil ca toți ceilalți. N-aveam nimic deosebit Am trăit la țară, am trăit în Cernavodă foarte mulți ani, am locuit în cartierul Columbia. Nu pot să spun că eram un copil nici obraznic, nici cuminte – eram un copil normal. Pe vremea mea nu știam că există asemenea posibilități. Sunt fericit că am reușit să aducem bucurie copiilor în ziua de astăzi” spune edilul orașului.

Ziua copilului a fost sărbătorită anul acesta prin multe activități, ateliere creative și mai ales concursuri. În centrul orașului, în aer liber, și-au dat întâlnire cei mai buni șahiști dn Cernavodă, iar partidele au fost strânse, foarte disputate și au provocat emoțîi mari concurenților.

“N-a fost ușor deloc, pentru că au fost competitori foarte buni. Ultimul meci a fost greu la început însă pe parcurs mi-am intrat în mână și m-am descurcat” spune Andrei Sima, un băiat care a învins câțiva localnici de vârstă lui.

Clubul sportiv din Cernavodă îi încurajează tot timpul pe prichindei să se dedice sportului minții și are porțile deschise pentru toți iubitorii jocului de strategie. Beneficiile acestui sport-artă sunt neprețuite: șahul îi ajută pe copii să își controleze și să își dozeze energiile, îi învață să conceapă planuri de atac și de apărare (pe care le vor folosi și mai târziu, în viață) și le exersează și memoria. În timpul jocului de șah fiecare funcție e stimulată: percepția, limbajul și procesarea spațială. La finalul concursului, câștigătorii și-au luat premiile chiar din mâna primarului.

“A fost o competiție foarte frumoasă din punctul meu de vedere, copii au fost plăcut impresionați, părinții la fel și sperăm ca pe viitor să adunăm cât mai mulți copii să reușim să-i legitimăm, pentru că noi avem 25 de copii la șah, însă doar 14 sunt legitimați. Vrem ca să-i legitimăm și pe ceilalți 11, ca să putem să participăm la nivel național și internațional cu ei. Sunt copii foarte talentați și împreună cu primarul, viceprimarul și președintele clubului sportiv reușim, cu resursele pe care le avem, să fim la nivelul celorlalte orașe din România. Adică încercăm să-i angrenăm în toate competițiile naționale” a declarat Ion Mihai Ovezea, președintele secției de șah din cadrul Clubului Sportiv Cernavodă.

Finalul zilei s-a consumat tot la scena de spectacol unde copiii au cântat pentru copii. Iuliana Beregoi, artista adolescentă în vârstă de 15 ani a fost la Cernavodă ca să sărbătorească împreună cu prichindeii din oraș, ziua de 1 Iunie. Iuliana Beregoi este o artistă-fenomen: are doar 15 ani și deja a reușit să-i cucerească pe adolescenții din România, Republica Moldova și Rusia. Cântă, dansează, joacă în filme de lung metraj și în paralel, se ocupă și de școală. La Cernavodă, Iuliana Beregoi a ținut un concert în care a cântat piesele care au strâns milioane de vizualizări pe youtube. Și n-a fost singură. Până și primarul Negoiță, om în toată firea, a fost încântat.

“Eu sunt de dimineață aici și sincer să fiu nici eu nu știam despre copiii care astăzi urcă pe scenă. Mesajul meu pentru cei mici l-am transmis și pe Facebook – să se bucure de viață alături de părinți, și părinții alături de ei. Eu le urez copiilor La mulți ani, să fie sănătoși și frumoși iar părinților le transmit să aibă încredere în oraș !” a mărturisit Liviu-Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă.

Cernavodă încă nu și-a terminat realizările dedicate copiilor de toate vârstele. În curând cel mai mare parc dedicat lor va fi dat în folosință – Via Verde – iar lângă el , pe malul Dunării mai e puțin și se termină de făcut bazinul de înot semiolimpic. Copiii vor avea noi oportunități și de distracție, dar și de sport. “Mens sana în corpore sano”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*