FOTO O casă din Poiana a fost distrusă într-un incendiu

Locuința a fost distrusă de incendiu. FOTO ISU Dobrogea

Pompierii constănțeni au fost alarmați duminică dimineață în jurul orei 6.30, de producerea unui incendiu la o casă de pe strada Vântului din localitatea Poiana. 

La locul solicitării au intervenit două echipaje cu mașini de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Palas al ISU Dobrogea. Pompierii au găsit casa compusă din două camere arzând, dar fără ca cineva să fie în preajmă. S-a reușit în scurt timp lichidarea incendiului fără probleme, stabilindu-se că acesta a pornit de la focului deschis în spațiu închis. Nu au fost găsite victime la fața locului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*