Finanțări de până la 200.000 Euro pentru firmele din Constanța. Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020: MDRAP lansează un nou apel de proiecte

Faleza Cazinoului din Constanța. FOTO Cătălin Schipor

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) va lansa un nou apel de proiecte în cadrul priorității de investiții POR 2.1.A – Microîntreprinderi. Conform calendarului estimativ, Ghidul specific ar putea fi publicat în site-ul programului, www.inforegio.ro, pe data de 6 mai 2019. Proiectele vor putea fi depuse doar prin intermediul MySMIS, în perioada 8 iulie – 8 noiembrie 2019.

Față de primul apel de proiecte, lansat în cadrul priorității de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi în luna mai 2016, principalele modificări și actualizări urmăresc:

  • Apelul va fi lansat doar pentru regiunile de dezvoltare în care alocarea financiară disponibilă permite acest lucru: Nord Est, Sud Est, Sud Vest Oltenia, Vest și Centru.
  • Termenul de depunere a autorizației de construire, în etapa precontractuală, este de 90 de zile calendaristice.
  • Au fost introduse prevederi privind păstrarea numărului mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
  • Au fost actualizate referințele la anii fiscali relevanți pentru anumite criterii și paginile web.
  • Au fost actualizate categoriile de cheltuieli eligibile, conform HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice.
  • Cererea de finanțare va putea fi semnată în MySMIS, în cazul în care reprezentantul legal al solicitantului este un cetăţean străin nerezident.
  • Grila de verificare a conformității administrative și eligibilității cererii de finanțare a fost completată cu situațiile în care pot fi solicitate clarificări.
  • Condițiile contractuale au fost actualizate, ca și cele precontractuale, prin eliminarea obligativității depunerii Avizului administratorului/ custodelui/ clasarea solicitării pentru intervenţiile care au loc într-o arie naturală protejată și a Avizului Natura 2000/ Clasarea notificării, după caz, conform prevederilor OUG 57/2007.
  • Formularul cererii de finanțare a fost actualizat conform modificărilor MySMIS.

În cadrul acestui apel nu se vor putea depune proiecte pentru investițiile localizate în regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Nord Vest, București Ilfov sau pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării (arealul format din 38 de unități administrativ-teritoriale din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, județul Tulcea și nordul județului Constanța, în zonele identificate ca prioritare în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării).

Pentru acest apel de proiecte vor putea solicita finanțare societățile comerciale și cooperativele care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale și necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro, iar valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Finanțarea nerambursabilă solicitată poate reprezenta cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*