Coordonatorul european al Coridorului TEN-T Rhin – Dunăre, Karla Peijs a vizitat Portul Constanța

Invitații au navigat pe Canalul Dunăre - Marea Neagră cu nava Anghel Saligni. FOTO APMC Constanța

Karla Peijs, coordonatorul european al Coridorului TEN-T Rhin – Dunăre, și Dirk Beckers, directorul INEA – Innovation and Networks Executive Agency, au vizitat astăzi, 27 martie 2019, Portul Constanța.

Delegația Comisiei Europene a avut discuții cu conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța referitoare la evoluția proiectelor cu finanțare europeană, interesul major fiind concentrat pe stadiul proiectului „Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța – PROTECT“.

La vizita oficialilor europeni a participat și viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu.

„Constanța este un port activ, de mare importanță pe harta Europei. Singurul lucru pe care vreau să insist este să vă preocupați de hinterlandul portului. De exemplu, Ungaria este considerată o țară fără ieșire la mare, dar are Portul Constanța! Vă sfătuiesc să priviți nu numai spre mare, ci și spre Dunăre, spre țările care depind de Portul Constanța. Avem și vești bune dinspre Bulgaria, unde a început dragajul Dunării. Altfel, nu putem vorbi despre un coridor de transport dacă nu se implică toate țările riverane în întreținerea lui“ a declarat Karla Peijs, coordonatorul european al Coridorului TEN-T Rhin – Dunăre.

Oficialii europeni au subliniat importanța Portului Constanța pentru întreaga regiune, necesitatea dezvoltării conexiunilor și a investițiilor în infrastructura de transport.

„Am observat transformarea Portului Constanța de la ultima mea vizită, din 2006. Acum, prin proiectul pe care îl aveți în derulare – Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța – PROTECT, Portul Constanța va deveni green port“, a spus Karla Peijs.

Delegația a vizitat Portul Constanța, la bordul navei Anghel Saligny, un obiectiv fiind sistemul de semnalizare din bazinele portuare și de pe calea navigabilă, modernizat în cadrul proiectului PROTECT.

Acesta a avut ca obiectiv îmbunătățirea accesului maritim în Portul Constanța prin înnoirea și modernizarea sistemului de semnalizare aferent bazinelor portuare și a șenalului navigabil. În acest sens, au fost proiectate și realizate faruri pe diguri, stâlpi de semnalizare, s-au montat geamanduri și panouri solare, montarea, demontarea și relocarea pe alte coordonate a unor geamanduri, asigurarea de stocuri pentru intervențiile de urgență.

Proiectul „Modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța – PROTECT“ este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility).

Bugetul proiectului este de 12.696.125 euro (fără TVA), din care: 85% rata de finanțare CEF (10.791.706 euro), 15% contribuție de la bugetul de stat (1.904.419 euro).

Principalele obiective ale proiectului sunt:

  1. Modernizarea infrastructurii Portului Constanța prin prelungirea în aliniament a cheului de acostare existent, aferent Danei DA2, cu o lungime de 130 metri și crearea unei platforme în spatele noului front de acostare, cu o suprafață de 4.370 metri pătrați, pentru echiparea cu diverse utilități necesare proceselor tehnologice specifice navelor tehnice;
  2. Amplasarea de echipamente și utilități pe platforma nou creată, inclusiv o nouă instalație de tratare a apelor uzate colectate de la nave, în scopul separării și tratării acestora;
  3. Îmbunătățirea accesului maritim în Portul Constanța prin înnoirea și modernizarea sistemului de semnalizare aferent bazinelor portuare și a șenalului navigabil;
  4. Modernizarea parcului de nave tehnice al Portului Constanța prin achiziția unei nave tanc autopropulsat 500 TDW multifuncționale, pentru colectarea deșeurilor de la nave.

Necesitatea implementării acestui proiect a rezultat din obligația CN APM SA Constanța de a asigura în calitate de administrație portuară, o serie de facilități privind infrastructura, condițiile de mediu și de siguranță a navigației.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*