Doi indivizi, unul în Eforie Nord, iar cel de-al doilea în municipiul Constanța, au atras atenția unor echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
În cursul zilei de joi, 21 martie, în jurul orei 15.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 6 Mangalia, în timp ce se afla într-o misiune pe raza localităţii Eforie Nord, a observat un tânăr foarte agitat.
La vederea echipajului de jandarmi, acesta a intenţionat să fugă, dar a fost prins imediat de oamenii legii.
Fiind întrebat de ce a vrut să evite întâlnirea cu jandarmii, acesta a declarat că „este consumator de etnobotanice de mai mult timp şi consumă pentru a se simţi bine”.
Asupra acestuia au fost găsite 17 pliculeţe, ce conţineau fragmente vegetale de culoare verde.
În aceeaşi zi, jandarmii constănţeni au depistat pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, un alt tânăr care avea asupra sa 4 pliculeţe ce conţineau o substanţă vegetală de culoare verde.
Oamenii legii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, ce vor fi înaintate împreună cu probele găsite asupra celor doi tineri, cu vârste de 22 şi 25 ani, autorităţilor competente pentru efectuarea cercetărilor.
Be the first to comment