Peste 12.500 de elevi constănțeni susțin săptămâna viitoare simularea Evaluării Naționale

Gata de examen. FOTO Komsomolec

Conform Calendarului simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și al simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2018 – 2019, (Anexa 1) luni, 11 martie, va avea loc proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, urmând ca marți, 12 martie, să se desfășoare proba la Matematică.

În acest an, la simularea evaluării participă și elevii clasei a VII-a. Astfel, 12.536 de elevi înscriși la începutul anului școlar 2018-2019 (6077 – clasa a VIII-a și 6459 – clasa a VII-a) vor susține probele scrise în cele 125 de unități de învățământ (Anexa 2), începând cu ora 9.00. Accesul elevilor este permis până la ora 8.30, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 22 martie. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. Lucrările scrise se vor evalua de către profesori din unitatea de învățământ în care se desfășoară simularea națională.

Rezultatele obținute de elevi la aceste simulări sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*