VIDEO Consilierul Tudorel Chesoi are o soluție pentru problemele serviciului de maxi-taxi din Constanța

Tudorel Chesoi. FOTO Constanța NEWS
Tudorel Chesoi. FOTO Constanța NEWS

Nu mai departe de vineri dimineața a avut loc ultimul accident în care a fost implicat un maxi-taxi. Trei persoane au ajuns la spital. Este ultimul eveniment dintr-un șir tot mai lung de accidente. Iar evenimentele rutiere nu sunt singura problemă generată de microbuzele care circulă prin Constanța.

Accident maxi-taxi
Accident maxi-taxi

Consilierul municipal Tudorel Chesoi spune că are o soluție în acest sens, iar totul ține de respectarea unor norme impuse de municipalitate.

“Taximetriștii sunt foarte nemulțumiți de faptul că microbuzele opresc între stații, oriunde, perturbă traficul, și cred că și cei de la Poliția Rutieră cunosc acest aspect. Ba mai mult, din cauză că opresc intempestiv, uneori se întâmplă și accidente. Nu în ultimul rând, produc o concurență neloială taximetriștilor. Rugămintea celor care m-au contactat, și care sunt convins că sunt la unison cu toți taximetriștii, este să respecte stațiile. Trebuie să umblăm puțin la regimul de transport, pentru că nici RATC-ul nu se simte foarte bine. Microbuzele au un preț mai mic, de 1 leu, față de 1,5 lei, la RATC, și în plus mai opresc și între stații. Așa își creează un avantaj nemeritat și, cel puțin imoral, incorect”, a explicat Tudorel Chesoi.

Chesoi a ridicat această problemă în ultima ședință de Consiliu și primarul Decebal Făgădău a susținut ideea înființării unei comisii care să analizeze problemele sesizate de taximetriști. Evident, comisia se va ocupa și de așa-zișii taximetriști care nu au ce căuta pe drumurile orașului.

“O să propun să analizeze și problema opririi intempestive a taximetriștilor sau nerespectarea regulamentului taximetriștilor în ceea ce privește staționarea în locuri speciale. Putem să instituim noi reguli. Putem contribui la ordinea în transportul în comun. Această comisie trebuie să se gândească, în primul rând, la constănțenii care folosesc maxi taxi. Aceștia trebuie să beneficieze de un serviciu sigur și de calitate, lucru care, din păcate, nu se întâmplă întotdeauna.”, spune Tudorel Chesoi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*