Prima femeie din Constanța, beneficiară a noilor prevederi legale în cazul agresiunilor domestice – a unui ordin de protecție provizoriu s-a răzgândit. După 24 de ore a uitat bătaia primită de la soțul beat, le-a cerut polițiștilor să suspende ordinul de protecție.
În după amiaza zilei de 7 ianuarie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, că soțul său pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a agresat-o.
Având în vedere situația, în baza Legii 217/2003 și a dispoziției OMAI 146/2018, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constatat că în cazul expus există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică. Astfel, polițiștii constănțeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză, acesta fiind evacuat din locuință.
După 24 de ore, persoana vătămată a revenit asupra declarației date la poliție, susținând faptul că s-a împăcat cu soțul care a agresat-o, solicitând ca acesta să revină la domiciliu.
„În acest caz, demersul polițiștilor de a separa părțile în conflict și de a lua măsuri cu celeritate pentru aplanarea stării conflictuale și prevenirea faptelor cu potențial criminogen reprezintă o muncă asiduă, care necesită întocmirea multor documente. De aceea, atragem atenția asupra faptului că nu trebuie minimalizată oportunitatea legislativă aflată acum la îndemâna persoanelor vătămate, deoarece cu astfel de fapte, cazuistica ne arată că nu este de glumit! Polițiștii constănțeni încurajează inițiativa persoanelor vătămate de a cere sprijinul, în condițiile legale, iar demersul acestora să fie dus până la capăt“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Be the first to comment