Polițiștii locali din municipiul Constanța au aplicat în ultima săptămână aproape 1.600 de amenzi, în valoare de peste 400.000 de lei.
Direcția Generală a Poliția Locală Constanța a transmis luni, că în perioada 12 – 18 noiembrie au fost aplicate 1576 de sancțiuni (468 de amenzi au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut) în valoare totală de 415.165 lei.
“Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au vizat respectarea normelor legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun în spatiul public închis, ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata”, au precizat reprezentații Poliției Locale.
Ei susțin că activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.
Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea de drept a constănțenilor, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Be the first to comment