Primarul Medgidiei, Valentin Vrabie îi îndeamnă pe locuitori să i se alăture în acțiunea de pichetare a Prefecturii Constanța. Acțiunea este programată a se desfășura pe o perioadă de 30 de zile, pentru a convinge conducerea acestei instituții, să ia seamă și de solicitările depuse de către Primăria Municipiului Medgidia.
Pentru că în urma scrisorii deschise din 29 octombrie, tot nu s-a primit nici un răspuns la solicitările depuse de către primarul Valenti Vrabie, acesta a lansat un apel către locuitorii din Medgidia. Menționăm că Primarul municipiului Medgidia a depus încă din luna iulie 2018 mai multe solicitări la Prefectura Constanța prin care cerea aprobarea unui referendum de dizolvare a Consiliului Local Medgidia.
„Întrucât toate demersurile noastre, referitoare la demararea referendumului pentru demiterea Consiliului Local Medgidia, sunt blocate de prefectul județului Constanța, domnul Dumitru Jeacă, consider că a venit momentul în care să demonstrăm că voința noastră trebuie ascultată!
De câteva luni bune, adresele înaintate de primăria municipiului Medgidia, către Prefectura Constanța sunt ignorate cu bună știință, iar indiferența reprezentantului Guvernului în teritoriu girează un Consiliu Local toxic și ostil dezvoltării orașului nostru. Democrația se face prin vot iar instituțiile statului nu au voie să blocheze demersul nostru democratic!
Începând de luni 5 noiembrie, pentru o perioadă de 30 de zile, în intervalul orar 8.00 – 16.30, vă aștept alături de mine la Acțiunea de pichetare a Prefecturii Constanța. Pentru că votul dumneavoastră reprezintă responsabilitate pentru mine, atât timp cât voi ocupa fotoliul de primar al municipiului Medgidia, nu voi permite ca interesele politice și jocurile de culise să afecteze bunăstarea noastră, a locuitorilor acestui municipiu.
Să le arătăm acestor slugi perfecte, marionete ale partidelor politice, că printre noi mai există oameni de bună-credință, interesați de schimbarea în bine a orașului, de zămislirea unui viitor mai bun pentru generațiile următoare!“, a postat Valentin Vrabie pe pagina sa de Facebook.
Referitor la cele solicitate de către Primăria Medgidia, reprezentanții Prefecturii Constanța au făcut o serie de precizări.
„Cele două aspecte la care se referă dl. Vrabie – organizarea referendumului si cele 3 Hotărâri de Consiliu Local pentru care solicita avizul de legalitate al Prefectului se află în atenția instituției Prefectura Constanța de la data primei comunicări oficiale. Întrucât pentru ambele aspecte este nevoie de o documentare asupra elementelor de legalitate, Prefectul nu a luat încă o hotărâre. Se are în vedere și termenele impuse de cadrul normativ în acest proces decizional, de șase luni“, a precizat Zinaida Feodot, purtătorul de cuvânt al instituției.
Răspunsul Prefecturii nu l-a mulțumit însă pe primarul Valentin Vrabie, care a punctat greșelile făcute de această instituție.
„Ori purtătorul de cuvânt a greșit și sper să fi greșit purtătorul de cuvânt, că dacă acest este punctul de vedere al reprezentantului Guvernului în teritoriu, cel care ar trebui să cunoască legea foarte bine, e foarte grav. Încurcă foarte grav în tratarea unei hotărâri de Consiliu Local, care are ca și terme de atac șase luni de zile, în contencios administrativ și voința cetățenilor Municipiului Medgidia, ceea ce s-au manifestat prin a cere referendum pentru dizolvarea Consiliului Local, care ca și termen este de 30 de zile. Sper să fie doar o greșeală de comunicare a purtătorului de cuvânt, nu un punct de vedere oficial a unei instituții care nu ar trebui să greșească“,a declarat primarul Valentin Vrabie, referitor la punctul de vedere al Prefecturii Constanța.
Be the first to comment