Tâlhăriile se țin lanț în municipiul Constanța, dar cu toate acestea, reprezentanții IPJ Constanța susțin că numărul faptelor reclamate de la începutul anului sunt în scădere. Ultima faptă, cu autor necunoscut, a fost comisă în zona Liceului Călinescu, persoana atacată, o pensionară, fiind rănită și deposedată de bijuterii.
În primăvara acestui an, în vecinătatea Școlii Generale nr. 29, două eleve au fost deposedate de telefoanele mobile de către un individ care încă nu a fost identificat de către polițiștii Secției 2 pe raza căreia s-a înregistrat fapta. În cursul zilei de 25 octombrie, o pensionară care trecea prin zona Liceului Călinescu a fost atacată de un individ necunoscut, care i-a smuls la propriu cerceii din urechi, rupându-i loburile urechilor.
Acestea sunt doar două dintre cazurile de tâlhărie comise în zonele unităților de învățământ, aflate din surse neoficiale și confirmate de către IPJ Constanța. Aceste cazuri sunt cu autor necunoscut, adică persoanele care au comis faptele nu au fost identificate, dar „există un cerc de suspecți“.
„În ultima perioadă – luna octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Politiei municipiului Constanta, au destructurat 3 grupuri de indivizi care au comis fapte cu violenta – tâlhărie calificată și tâlhărie, asupra unor persoane prin smulgerea de bunuri – telefoane, poșete, lănțișoare de la gât. În total, în luna octombrie au fost identificate 11 persoane, cu vârste între 16 și 35 de ani, care deja sunt arestate preventiv pentru 30 de zile și se află în arestul IPJ Constanța. Pe primele 9 luni ale anului în curs, la nivelul Poliției municipiului Constanța avem o scădere de 28% a faptelor de tâlhărie față de perioada similara a anului trecut“, au declarat reprezentații IPJ Constanța.
Aceștia susțin că sunt cazuri izolate și nu este un fenomen pe raza municipiului Constanța. În ultimele două luni de zile, pe raza municipiului au fost înregistrate patru cazuri cu autor necunoscut.
Be the first to comment