Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat în zona de competență doi cetăţeni români care transportau cu un autoturism, aproximativ 100 kilograme de pește și 11 plase monofilament, fără documente legale.
În cursul zilei de 19 octombrie, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în cadrul unor activităţi informativ-operative desfăşurate în zona de competenţă, au oprit în zona Lacului Sinoe, județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi cetățeni români, C.R. și L.B., în vârstă de 47, respectiv 31 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanța.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia, 11 plase de tip monofilament în care se aflau 99.80 kilograme de peşte din specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele monofilament, în lungime de aproximativ 1.000 metri au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, “producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” și „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Un sat de braconieri!!!
Prostii prind pestele si il vand pe nimic unui interlop din acelasi sat!
Toata lumea a auzit de Dragoi
Dar nimeni nu face nimic…el taie si spanzura