FOTO Incendiu puternic la o casă de pe strada Delfinului din municipiul Constanța

Focul a izbucnit de la un scurt circuit electric. FOTO ISU Dobrogea

Un scurt – circuit a provocat un incendiu puternic la o locuință din municipiul Constanța. Un bărbat de 71 de ani a suferit arsuri când a încercat să stingă singur focul, până la sosirea pompierilor.

Focul izbucnit la casa de pe strada Delfinului din municipiul Constanța a alertat întreg cartierul, fumul dens și negru putând fi văzut de la mare distanță.  La fața locului au fost trimise două autospeciale ale ISU Dobrogea, pompierii localizând incendiul în bucătăria imobilului.

Un bărbat de aprox 71 de ani a fost transportat la spital, de echipajul SMURD C, cu arsuri minore.

În cele din urmă, pompierii au reușit să stingă incendiul, dar au fost distruse holul, o cameră și acoperișul pe o suprafață de 50 mp. S-a stabilit că cel mai probabil incendiul a izbucnit de la un scurt circuit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*