FOTO Un individ rănit și aflat într-o stare euforică a atras atenția unui echipaj al Poliției Locale

Tânărul suspect a fost predat unui echipaj medical al SAJ. FOTO DGPL Constanța

Un echipaj al Poliției Locale care se ocupa cu siguranța și fluența rutieră în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, au sesizat faptul că un bărbat din municipiul Constanța, în vârstă de 26 de ani, era într-o stare vădită de agitație și prezenta răni în zona capului.

Ținând cont de faptul că persoana în cauză era într-o stare euforică, având un comportament specific celor care consumă substanțe interzise: era incoerent și avea tulburări de echilibru, polițiștii locali au intervenit. L-au interceptat pe tânărul respectiv iar în urma unui control corporal sumar, asupra sa au fost găsite 8 plicuri transparente, din plastic, conținând o materie vegetală de culoare verde, susceptibilă a fi substanță cu efect psihoactiv.

La fața locului, la solicitarea polițiștilor locali, s-a prezentat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Constanța în vederea acordării primelor îngrijiri medicale și care a constatat faptul că nu este necesară transportarea tânărului la unitatea sanitară.

În speță s-au întocmit actele de constatare ale infracțiunii si s-au predat către unitatea de poliție competentă material pentru continuarea cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*