Un afiș postat pe pereții Policlinicii Spitalului de Urgență Constanța a ridicat multe semne de întrebare pacienților.
“În conformitate cu prevederile CCM, art 83, al. 4, Salariații și membrii de familie ai acestora (soț, soție, copii, părinți) beneficiază de prioritate la consult medical, analize și investigații”
Afișul are ștampila unității medicale și este semnat “Conducerea”.
Menționăm că această decizie a conducerii Spitalului de Urgență Constanța contravine articolului 34 din Constituția României:
“(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.”
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune în cadrul Operațiunii Maritime Comune „THEMIS 2022” sub egida Agenției Frontex, au salvat, pe timpul patrulării în […]
Sâmbătă, 14 aprilie, la Doors Club, în Constanța, fanii trupei E.M.I.L. se vor bucura de unul dintre cele mai efervescente concerte! Înființată în anul 2000, E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive și mai cunoscute […]
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, este de părere că, dată fiind incidența infecțiilor cu coronavirus din ultimele două săptămâni, care continuă să depășească 10 cazuri la mia de locuitori, carantina impusă asupra orașului Constanța va […]
Be the first to comment