Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie, în urma unei fluctuații de tensiune care a afectat serverele, în prezent fiind nefuncțional.
Potrivit reprezentanților Poliției Române, oe echipăde specialiști lucrează pentru repornirea sistemului și rezolvarea problemei în cel mai scurt timp.
Până la remedierea situației, cetățenii nu pot obține certificate de cazier judiciar. De asemenea, pe durata defecțiunii, se pot depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Zip Escort a fost compania de pază și protecție aleasă de către organizatorii Neversea pentru a patra ediție consecutivă să asigure securitatea festivalului, care a stabilit un record de participanți: peste 260.000, în toate cele […]
E-Distribuție Dobrogea anunță că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele […]
Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), prin Centrul de cercetare științifică și creație artistică „Euxin”, găzduiește, în perioada 11-12 aprilie, workshopul „Statui vivante” susținut de actorul Mihai Mălaimare alături de Mirela […]
Be the first to comment