Intervenții ginecologice gratuite la Spitalul Privat ISIS din Constanța

Operație desfășurată la Spitalul Privat ISIS
Operație desfășurată la Spitalul Privat ISIS

O inițiativă de succes a medicilor de la Spitalul Privat ISIS din Constanța se întoarce. Femeile pot beneficia de intervenții ginecologice gratuite și plătesc doar contravaloarea zilelor de spitalizare.

Medicii unității medicale sunt pregătiți să intervină pentru femeile care au fost diagnosticate sau doar au suspiciunea unei afecțiuni ginecologice. Pacientele trebuie să obțină o trimitere de la medicul de familie și trec printr-o consultație de specialitate. Spitalul funcționează în regim de gardă, dar se poate face și o programare. Medicul specialist poate să decidă internarea pacientei pentru operație și costurile tuturor investigațiilor pregătitoare vor suportate integral de spital.

Aceste investigații sunt analize de sânge (HLG, INR, VSH, PCR, APTT, Timp Quick, APTT, Fibrinogen, TGO, TGP, Uree, Creatinină, Grup, Rh), Radiografie pulmonară și/sau consultație cardiologică și EKG și consultul preanestezic.

Atunci când mergi la Spitalul Privat ISIS ai nevoie de o adeverință de la locul de muncă sau de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (talon de pensie, după caz), dovada plății asigurării de sănătate, cardul de sănătate și cartea de identitate.

Reprezentanții unității medicale spun că în mod obișnuit, costul unei operații este de 1000 de euro, dar pacientele plătesc doar costurile de spitalizare în condiții hoteliere (300 lei/zi).

Pacientele pot să trateze chirurgical chisturi ovariene, fibroame uterine, incontinența urinară dar și diverse afecțiuni ale colului uterin. La ediția precedentă a acestei campanii medicii de la Spitalul Privat ISIS au avut de tratat și cazuri dificile, precum cel al unei fete de 17 ani cu un chist ovarian de dimensiuni mari.

“A fost un chist foarte mare, de circa 15 cm. Pacienta a fost operată cu succes şi s-a reintegrat in societate cateva zile mai tarziu”, a declarat dr. Mohamed Zaher. În mod normal, potrivit literaturii de specialitate, un chist este operabil dacă nu răspunde la tratament, şi măsoară peste cinci cm. Recuperarea tuturor pacientelor a fost de scurtă durată, în cazul lor fiind necesare trei zile de internare, în medie.

Pacientele trebuie să se prezinte cu dosarul medical (investigaţiile şi analizele medicale efectuate anterior) si restul documentelor personale. Spitalul Privat Isis Constanţa este situat pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 102, iar telefoanele de contact sunt 0341/463.344 sau 07 ISIS ISIS (07 4747 4747), email: office@isis-med.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

3 Comments

  1. Majoritatea femeilor nu merg la consultatie deoarece ginecologii din tara asta nu permit partenerilor sa intre la consultatie….
    Sotia mea nu merge fara mine nici la testul babes-Papanicolau….Spune ca se simte relaxata si in siguranta doar atunci cind sint si
    Eu linga masa de consultatie….Domnilor ginecologi, sintem in secolul xxi….Fiti
    Mai destupati la minte….Adoptati o gindire mai moderna….Nu mai decideti in
    Locul nostru ca si cum noi am fi oligofreni ….Partenerele noastre au nevoie
    De noi in astfel de imprejurari….Ca sa nu mai vorbesc de nastere….

      • AI AVUT NOROC….SOTIA MEA ERA IN LUNA A CINCEA DE SARCINA CIND AM REUSIT, IN SFIRSIT, SA GASESC UN GINECOLOG CARE M-A LASAT DE BUNAVOIE SA ASIST LA NASTEREA COPILULUI MEU….S-A OPUS MOASA….SI A REGRETATA….D

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*